La mai multe luni după ce pictura "Salvator Mundi" a fost vândută pentru preţul record de 450 de milioane de dolari, un istoric de artă de la Oxford contestă atribuirea tabloului lui Leonardo da Vinci, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Matthew Landrus, un savant specializat în opera şi viaţa lui Leonardo, crede că cele mai multe dintre tablouri au fost realizate de asistentul de atelier al artistului, Bernardino Luini, a cărui operă în general s-a vândut pentru mai puţin de un milion de lire sterline. 

"Aceasta este o pictură Luini", a spus Landrus. "Privind diversele versiuni ale lucrărilor studenţilor lui Leonardo, se poate vedea că Luini pictează exact ca în lucrarea "Salvator Mundi". 

El a afirmat că între 5% şi 20% dintre lucrări este mâna lui Leonardo, şi că Luini era "primul pictor". 

Lucrarea, care îl portretizează pe Isus într-un gest de binecuvântare cu mâna dreaptă, în timp ce cu mâna stângă ţine un bol de cristal, a fost vândută în noiembrie 2017 la Christie's New York drept "una dintre mai puţin de 20 de picturi cunoscute ale lui Leonardo". 

Achiziţionat de Departamentul de Cultură şi Turism din Abu Dhabi, tabloul va fi inclus din septembrie la Luvru Abu Dhabi, înainte de a fi expus la Luvru Paris, anul viitor. 

Unul dintre cei mai importanţi experţi din lume a confirmat în 2011 atribuirea tabloului lui Leonardo, când Luke Syson, curator la National Gallery, a inclus pictura într-o retrospectivă dedicată artistului la galeria din Londra, în acel an. 

Însă alţi experţi importanţi au dubiile lor în această privinţă. Frank Zöllner, un istoric de artă german, de la Universitatea din Leipzig, crede că "Salvator Mundi" ar putea fi "produsul de mare calitate al atelierului lui Leonardo" sau chiar un urmaş, iar Charles Hope, specialist italian în Renaştere, a susţinut că picturile lui Leonardo arată "destul de diferit". 

Michael Daley, director la ArtWatch din Marea Britanie, a criticat pictura din cauza lipsei "naturalismului şi complexităţii posturii" din partea lui Leonardo, precizând că teoria lui Landrus este "foarte interesantă". 

Surse spun că şi unii specialişti de la Luvru au îndoieli asupra autribuirii lucrării. Ei au fost surprinşi să afle că Vincent Delieuvin, şeful departamentului de artă italiană de secol XVI şi unul dintre curatorii expoziţiei "Leonardo" de la Paris, a refuzat să comenteze la cererea The Guardian. 

Landrus, cercetător la Wolfson College, Oxford, a publicat numeroase cărţi despre artist. Cea mai recentă, "Leonardo da Vinci" va fi lansată în septembrie. Cartea este varianta revizuită a lucrării sale din 2006, care s-a vâdut în aproape 200.000 de exemplare, în 15 limbi. "Salvator Mundi" nu a reieşit că ar fi semnat de Leonardo. 

Landrus a declarat: "Pot dovedi că Luini a pictat majoritatea variantelor acestui tablou. O camparaţie a picturilor lui Luini cu "Salvator Mundi" ar fi o dovadă suficientă". 

Descriindu-l pe Luni drept unul dintre cei doi cei mai talentaţi asistenţi de atelier ai lui Leonardo (celălalt era Giovanni Antonio Boltraffio), el a comparat tabloul lui Luini "Christ among the Doctors", din National Gallery, cu "Salvator Mundi". 

El a adăugat: "Potrivit standardelor tradiţionale, putem să îl numim un tablou atribuit "atelierului lui Leonardo". 

Landrus crede că, dacă mâna lui Leonardo se regăseşte pe lucrare, este în "tehnica sfumato", care înseamnă "straturi subtile ale umbrelor care evită contururile perceptibile sau schimbările dramatice ale tonurilor". 

"Salvator Mundi" a fost atribuit în fapt lui Luini în 1900, când a fost achiziţionat de Sir Charles Robinson pentru colecţia Cook. Landrus a adăugat: "Este mai precis decât să-l numim un Leonardo". 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.