Ultimul tur ghidat în expoziţia "Ştefan Luchian, maestrul artei grafice româneşti. 150 de ani de la naşterea artistului" va fi organizat pe 15 septembrie, de la ora 12.00, la Muzeul Naţional de Artă al României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prezentarea conceptului expoziţional va fi susţinută de curatorul expoziţiei, dr. Elena Olariu, şefa secţiei de Arte Grafice, Documentare.

Expoziţia prezintă o sinteză a operei grafice aparţinând lui Ştefan Luchian, punând accent pe originalitatea tehnicilor experimentate de marele artist: pastelul pe pânză, acuarela pe pânză, zgârieturi, creion sau tuş aplicate pe hârtia Gillot. Treptat, tehnica pastelului, în care Luchian a excelat, îl va conduce spre forme esenţializate, peisajele sau naturile sale statice cu flori, devenind în final o sinteză de pete colorate, de o simplitate care-l va plasa într-o modernitate stilistică inedită pentru arta românescă din acea perioadă.

Celebrele pasteluri realizate la Brebu, de exemplu, sunt complexe combinaţii de verde, de la cel cald şi luminos, cum este cel al ierbii, până la cel întunecat şi rece, cum este cel al umbrei din frunzişuri.

Într-o discuţie cu V. Cioflec, Luchian a dezvăluit de ce alegea să lucreze în această tehnică: "Cu pastelul lucrezi repede. Fumul argintiu care se împrăştie din sălcii în lumina de amurg, în pastel îl prinzi mai uşor”.

Din anii 1900 - 1903 datează cele mai multe peisaje create de artist în această tehnică, multe dintre ele pasteluri aplicate pe carton sau pânză. În aceste peisaje, la fel ca marii maeştri impresionişti, Luchian înlocuieşte perspectiva liniară cu cea cromatică, realizată prin dirijarea foarte exactă a raporturilor de tonuri cromatice.

Acuarela a fost o altă tehnică grafică în care Ştefan Luchian a excelat, conferindu-i o valoare fără precedent în plastica autohtonă.

În anul 1903, când artistul a deschis la casa Assan o expoziţie, lucrarea "Birt fără muşterii" (aflată în patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României şi expusă în prezent) a atras în mod special atenţia, stârnind interes pentru efectele de lumină obţinute de Luchian, unice în arta românescă de până atunci.

Expoziţia se închide pe 23 septembrie. Participarea se face în limita locurilor disponibile, pe baza biletului de intrare în expoziţie. Accesul se face prin intrarea din strada Ştirbei-Vodă nr.1-3.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.