Uniunea Europeană şi-a arătat îngrijorarea cu privire la descinderile recente, scurta reţinere şi interogare a jurnalistului rus Roman Anin, care a condus numeroase anchete privind crima organizată şi corupţia în Rusia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Este datoria presei să scrie despre probleme de interes public. Autorităţile statale ar trebui să se asigure că jurnaliştii îşi pot face munca legitimă şi nu să îi împiedice sau să îi intimideze”, se arată într-un comunicat publicat pe eeas.europa.eu. „În ultimii ani, am văzut că situaţia libertăţii presei în Federaţia Rusă s-a înrăutăţit şi spaţiul pentru jurnalismul independent şi societatea civilă s-a micşorat. Facem apel la autorităţile ruse să îşi respecte obligaţiile internaţionale şi naţionale. Libertatea presei ar trebui respectată. UE va urmări situaţia îndeaproape”.

Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), reţea de centre de investigaţii, mass-media şi jurnalişti care operează în Europa de Est, Caucaz, Asia Centrală şi America Centrală, s-a arătat de asemenea îngrijorată de descinderile Serviciului de Securitate Federal (FSB) al Rusiei în apartamentul din Moscova al lui Roman Anin, redactor-şef al IStories.

Anin, se arată într-un comunicat, este unul dintre cei mai buni jurnalişti din lume şi a condus multe investigaţii importante în ceea ce priveşte crima organizată şi corupţia în Rusia. 

Anul trecut, el a înfiinţat IStories, membră a OCCRP care a devenit rapid una dintre importantele entităţi media de investigaţie din ţară. El a primit în 2019 Knight Fellow din partea Universităţii Stanford şi anul trecut a câştigat ICFJ Knight Trailblazer Award.

Avocatul lui Anin a spus vineri că percheziţiile din casa lui Anin au avut la bază presupuse încălcări ale codului penal în legătură cu „inviolabilitatea vieţii private”.

Potrivit OCCRP, acest lucru poate fi legat de un articol publicat de Anin în 2016 în Vovaya Gazeta, ziar rus la care lucra în acea perioadă. Subiectul acelui material era Igor Sechin, fost viceprim-ministru şi în prezent şef al Rosneft, companie petrolieră controlată de stat. Sechin era relaţionat cu un mega-iaht de lux, St. Princess Olga.

Sechin a dat în judecată Novaya Gazeta, susţinând că articolul i-a afectat reputaţia. El a câştigat cazul, iar ziarul a fost nevoit să publice o dezminţire.

Anin şi colegii lui au aflat abia în urmă cu câteva zile că pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru presupuse încălcări ale vieţii private, aparent legat de un alt proces deschis de soţia lui Sechin.

Această acuzaţie poate aduce o pedeapsă cu până la 4 ani de închisoare. Avocatul i-a spus că acest caz a fost deschis în 2016 şi redeschis pe 24 martie, la mai puţin de două săptămâni după ce Anin a publicat o investigaţie despre legăturile şefului FSB cu lumea interlopă.

Drew Sullivan, co-fondator şi publisher la Organized Crime and Corruption Reporting Project, a spus că nu există o bază pentru un caz penal pe numele lui Anin.

El consideră că acesta reprezintă încă un pas în încercarea autorităţilor ruse de a reduce la tăcere presa independentă. „Roman este o voce cu adevărat independentă, a cărui muncă deserveşte poporul rus. Urmărim îndeaproape situaţia”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.