Spectacolul „Nabucco”, după Giuseppe Verdi, pus în scenă de Kirill Serebrennikov, regizor de teatru şi film aflat în arest la domiciliu în Rusia, a fost primit cu ovaţii, duminică seară, la Opera din Hamburg, unde a avut premiera.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Serebrennikov, aflat de aproximativ un an şi jumătate în arest, acuzat de deturnare de fonduri, a regizat spectacolul din casa lui din Moscova. Tot el a creat şi costumele şi decorurile. 

Neavând voie să vorbească cu nimeni şi nici să folosească internetul, el a regizat spectacolul trimiţând mesaje video înregistrate.

Coregizorul Evgeny Kulagin a fost mediatorul între ansamblul din Hamburg şi Serebrennikov.

Spectacolul, unul voit politizat, este „întrerupt” pe alocuri de fotografii captate în timpul războiului din Siria şi unele care prezintă exodul populaţiei. Totul este acompaniat de muzică interpretată de instrumentişti sirieni.

„Serebrennikov desenează personalităţi, nu tipuri”, spun criticii. În rolul principal, Dimitri Platanias, iar corul Operei de Stat din Hamburg a fost condus de Eberhard Friedrich, în timp ce Philharmonic State Orchestra Hamburg a fost dirijată de Paolo Carignani.

La final, în timpul aplauzelor, Kulagin şi echipa lui au desfăşurat pe scenă un banner cu textul „Free Kirill”.

Kirill Serebrennikov, în vârstă de 49 de ani, s-a prezentat, pe 7 noiembrie, în faţa tribunalului, la o primă audiere publică, unde s-a declarat nevinovat şi a subliniat că nu a deturnat fondurile primite de la stat.

Kirill Serebrennikov a fost numit în 2012 în fruntea Teatrului Gogol, pe care l-a transformat într-unul din centrele nevralgice ale culturii contemporane de la Moscova. El a montat, între altele, spectacolul „Suflete moarte", după romanul lui Gogol, aclamat în 2016 la Festivalul de la Avignon.

De la arestarea lui, numeroase apeluri pentru anularea acuzaţiilor la adresa sa au fost făcute de figuri ale lumii artistice ruse precum şi ale personalităţilor culturale internaţionale, de la actriţa australiană Cate Blanchett la fostul ministru francez al Culturii Françoise Nyssen.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.