Telescopul MeerKAT din Africa de Sud i-a entuziasmat recent pe oamenii de ştiinţă, după ce acest dispozitiv aflat încă în construcţie a realizat o fotografie spectaculoasă, ce reprezintă imaginea unui număr de 1.300 de galaxii necunoscute, aflate într-un colţ îndepărtat al Universului, informează liberation.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest radiotelescop, precursor al unui viitor telescop uriaş, alcătuit din mai multe antene amplasate pe două continente, a dezvăluit de curând prima sa imagine, ce include 1.300 de galaxii dintr-o regiune îndepărtată a Universului, în care doar 70 de galaxii erau cunoscute până la această fotografie.

Imaginea, extrem de detaliată, a fost realizată, sâmbătă, de primele 16 antene parabolice care au fost amplasate în proiectul telescopului MeerKAT. 

”Într-o zonă a cerului care nu depăşeşte 0,01% din sfera celestă, prima imagine produsă de MeerKAT arată peste 1.300 de galaxii dintr-un univers distant, unde erau cunoscute doar 70 de galaxii până astăzi”, au explicat cercetătorii care administrează telescopul. Acesta este considerat ”cel mai bun radiotelescop de tipul său din emisfera sudică”.

În limbajul astronomilor, primele imagini obţinute în momentul în care un telescop nou ”îşi deschide” antenele şi realizează primele fotografii cu bolta cerească sunt cunoscute sub numele de ”primele lumini”.

Cu cât porţiunea de cer observată de un telescop este mai mică, cu atât este mai mare posibilitatea ca acesta să surprindă galaxii slab luminate, deoarece se află la distanţe mari de Calea Lactee.

Or, galaxiile cele mai îndepărtate sunt cele a căror primă lumină are nevoie de cel mai mult timp pentru a ajunge pe Terra, fiind şi cele mai vechi dintre cele cunoscute. 

Cu ajutorul unui telescop foarte precis aşa cum este telescopul spaţial Hubble, care analizează cerul rămânând plasat pe orbita terestră, oamenii de ştiinţă pot să analizeze imagini ale unor galaxii aşa cum erai acestea în urmă cu 10 miliarde sau 12 miliarde de ani. Recordul actual în domeniu este de 13,4 miliarde de ani. 

Amplasat în deşertul Karoo din Africa de Sud, proiectul MeerKAT a fost lansat în urmă cu 10 ani. Un număr de 16 dintre antenele sale parabolice sunt operaţionale, fiecare având un diametru de 13,5 metri şi posedând propriile sisteme electronice şi de răcire. Până la sfârşitul anului 2017, un total de 64 de antene vor putea să observe cerul în cadrul proiectului MeerKAT.

În acel moment, radiotelescopul îşi va fi atins obiectivul, iar cunoştinţele acumulate cu ajutorul său vor putea fi utilizate pentru a demara etapa următoare: integrarea MeerKAT într-un ansamblu colosal de antene repartizate pe două continente, în cadrul proiectului Square Kilometre Array (SKA), ce are ambiţia de a deveni cel mai sensibil şi mai performant radiotelescop din lume. 

Începând din 2018, alte 133 antene vor fi adăugate celor 64 pe care le va avea MeerKAT în acel moment, iar numărul total al acestora va ajunge astfel la 197 de antene. Ele vor forma SKA1 MID, ramura africană a Square Kilometre Array. 

În Australia şi Noua Zeelandă, nu mai puţin de 130.000 de antene vor alcătui cealaltă ramură, SKA1 LOW, distribuite pe o suprafaţă de 419.000 de metri pătraţi. Cu cât suprafaţa de recepţie a undelor cosmice este mai mare, cu atât telescopul este mai performant.

Până în 2023, SKA ar trebui să producă o cantitate de date de cinci ori mai mare decât traficul mondial actual de pe internet. În acel moment se va trece în faza a doua a noului proiect, ce vizează mărirea de 10 ori a suprafeţei de colectare a undelor cosmice.

Şeful proiectului MeerKAT este cercetătorul Fernando Camilo. Un număr de 11 state participă la proiectul SKA: Africa de Sud, Australia, Canada, China, India, Italia, Malta, Noua Zeelandă, Olanda, Marea Britanie şi Suedia. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.