Originalul proiect al Teatrului Naţional pentru Copii Abracadabra, condus de actorul Marian Râlea şi iniţiat într-o duminică a Floriilor, sărbătoreşte în acest weekend 18 ani de la înfiinţare, anunţă TNB.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În ziua de Florii a anului 2001, Magicianul Poveştilor, împreună cu talentaţii lui asistenţi, au ridicat pentru prima oară cortina Teatrului Naţional pentru Copii Abracadabra.

Apoi, stagiuni la rând au invitat copiii, atât pe cei mici cât şi pe cei mari, să devină Eroi din Poveşti şi să se Joace de-a Teatrul. Duminică de duminică, rostind formula magică "Abracadabra", ei au construit împreună spectacolele, după canavaua basmelor dar şi pe sufletul lor, cu imaginaţie, talent şi multă poftă de Joc. 

De-a lungul fiecărei stagiuni, cei mai mici dintre spectatorii Teatrului Naţional devin copii-actori. Şi în fiecare duminică, reunindu-şi forţele, actorii mici şi cei mari construiesc împreună o nouă poveste.

În lumina reflectoarelor, copiii urcă pe scenă şi devin Regi şi Regine, Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene, Zmei şi Vrăjitoare, Bunii şi Răii din Poveştile Românilor şi fiecare spectacol este o premieră.

"Vă invităm duminică în Sala Media, de la ora 11.00, să aflaţi de ce plânge salcia, de ce se înroşesc ouăle de Paşti. Ne vom afla pe tărâmul poveştilor sacre pe care ar trebui să le afle «fiece creştin», poveşti care anunţă cea mai înălţătoare Sărbătoare de peste an, Învierea Domnului. Cu această ocazie ţinem să le mulţumim tehnicienilor care au fost alături de noi, vrăjitori ai luminilor şi ai sunetului dar, în primul rând: bunicilor, părinţilor şi copiilor care au jucat şi au aplaudat la Teatrul Naţional pentru Copii, însufleţind, alături de actori, lumea basmelor. Vă mulţumim dumneavoastră, mici şi mari spectatori, pentru că aţi susţinut acest proiect al Jocului de-a Teatrul, de la naştere până la majorat! Tuturor, un sincer, cald şi magic La mulţi ani!", semnează Magicianul Poveştilor şi echipa sa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.