Ediţia de anul acesta a Târgului de carte de la Londra, programată pentru 10-12 martie, a fost anulată din cauza răspândirii Covid-19, informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reed Exhibitions, care organizează târgul, unul dintre cele mai mari evenimente editoriale din Marea Britanie, a transmis că decizia a fost luată „cu reţinere”.

Anunţul a venit după ce mai multe edituri şi agenţii s-au retras din evenimentul care urma să aibă loc la Olympia London.

Compania a spus că London Book Fair va reveni „mai bine ca niciodată” în 2021.

Hachette, HarperCollins şi Simon & Schuster s-au numărat între numele care şi-au anunţat retragerea înaintea informării oficiale. Şi Amazon a anunţat săptămâna aceasta că nu va mai participa.

La târg participă anual peste 25.000 de persoane - profesionişti din industria cărţii şi cititori.

Evenimentul a avut loc prima dată în 1971, iar acum sărbătorea 50 de ediţii. Cressida Cowell, Lynda La Plante, Edna O'Brien şi Gyles Brandreth se numărau printre autorii invitaţi.

De la detectarea coronavirusului în Wuhan (China) la finalul anului trecut, în lume peste 90.800 de persoane au fost infectate, iar mai mult de 3.000 au decedat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.