Pânza "Judith décapitant Holopherne", care a fost descoperită în podul unei case din sudul Franţei în 2014 şi care i-a fost atribuită maestrului italian Caravaggio, ar putea fi vândută la licitaţia din primăvară, la Toulouse, potrivit Artprice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lucrarea nu se va alătura colecţiilor franceze pentru că Statul nu a cumpărat-o. 

Potrivit societăţii Artprice, expertul Éric Turquin, însărcinat cu vânzarea pânzei şi care este convins că ea aparţine marelui maestru al tehnicii în clarobscur, prevede punerea în vânzare la Toulouse probabil la sfârşitul primăverii, după ce va fi expusă de mai multe ori în strănătate. 

Tabloul, care o prezintă pe eroina biblică Judith decapitându-l pe un general asirian, a fost descoperit de proprietarii unei case din apropiere de Toulouse, în timp ce verificau acoperişul locuinţei.

Statul a clasat pânza ca tezaur naţional în 2016

Potrivit Artprice, liderul mondial de informaţii despre piaţa de artă, "proprietarii şi biroul Turquin au oferit timpul necesar ca Statul să achiziţioneze tabloul lui Caravaggio de la Toulouse" şi "experţii de la Luvru au fost invitaţi să verifice opera foarte repede după ce a fost descoperită în 2014". 

Statul a clasat în 2016 lucrarea ca tezaur naţional, împiedicând astfel vânzarea ei în străinătate până în noiembrie 2018. 

Motivele pentru care Statul nu a cumpărat tabloul nu au fost încă dezvăluite. Lipsa certitudinii privind autenticitatea sau valoarea crescută de piaţă (120 de milioane de euro) când bugetul muzeelor naţionale este redus, ar putea fi cauza, potrivit experţilor. 

Cele 30 de luni oferite răgaz Statului pentru a cumpăra opera s-au scurs şi acest fapt i-a făcut pe proprietari să solicite un nou certificat pentru export şi acesta a fost acordat automat, a confirmat ministerul Culturii. Prin urmare, pânza poate să fie vândută pe piaţă. 

Caravaggio, un pictor adesea copiat

Atribuirea pânzelor lui Caravaggio, care a pictat în mai multe rânduri acelaşi subiect în două versiuni şi care a fost de asemenea copiat, este dificilă. 

O altă lucrare, "Judith et Holopherne", de Caravaggio din 1598 există deja. Dacă cele două tablouri nu se aseamănă, pictura descoperită la Toulouse, un ulei de 144 pe 173 cm, pare apropiată de o operă a lui Louis Finson, pictor flamand care a lucrat la Napoli, cunoscut pentru că a făcut copii după Caravaggio. 

Lucrarea a fost estimată la un preţ de vânzare de 120 de milioane de euro (137 milioane de dolari), au precizat reprezentanţii cabinetului de expertiză în artă Eric Turquin.

Tabloul a fost cel mai probabil pictat la Roma în perioada 1604-1605 de Michelangelo Merisi, cunoscut sub numele de Caravaggio, şi se află într-o stare de conservare excepţională, în ciuda faptului că a fost uitat în podul acelei case timp de peste 150 de ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.