Stagiunea estivală la Opera Naţională Bucureşti se deschide vineri, ora 20.00, pe esplanada instituţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fiecare seară va avea o temă diferită. „Acestea sunt ingredientele care sperăm că vor aduce din nou în sufletele publicului frumosul univers al artei clasice”, declară Ştefan Ignat, director general al Operei Naţionale Bucureşti.

Accesul la concerte se va realiza cu minim o oră înaintea evenimentului, în condiţii de siguranţă şi respectând normele în vigoare în contextul actual al pandemiei cu virusul Covid-19. 

Primul eveniment care va deschide seria concertelor „Seri de Operă Estivale” va avea loc vineri, 17 iulie, începând cu ora 20.00, şi va fi dedicat destinului şi ariilor emoţionante, intitulat „Seara destinelor muzicale”. Momentele muzicale vor fi interpretate de soliştii Irina Iordăchescu, Sorana Negrea, Alin Stoica, Iordache Basalic şi Marius Boloş, violonistul Radu Dunca, acompaniaţi la pian de Mihaela Vîlcea, conceptul regizoral aparţinându-i lui Alex Nagy.

Sâmbătă, 18 iulie, începând cu ora 20.00, este „Seara declaraţiilor muzicale”. Vor interpretata arii din opere celebre nume sonore ale scenei lirice bucureştene precum: Bianca Mărgean, Mihaela Işpan, Monica Luca, Liviu Indricău, Vicenţiu Ţăranu, Iustian Zetea, acompaniaţi la pian de Ioana Maxim; conceptul regizoral aparţinându-i Claudiei Machedon.

Duminică, 19 iulie, începând cu ora 20.00, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti se va desfăşura „Seara ariilor şi compoziţiilor celebre”, o seară dedicată ariilor şi duetelor. Momentele muzicale vor fi interpretate de nume sonore ale primei scene lirice: Iulia Isaev, Oana Andra, Daniel Magdal, Adrian Mărcan, Filip Panait, violonistul Rafael Butaru, acompaniaţi la pian de Mihaela Vîlcea şi Monica Nicoleta Gemene, conceptul regizoral aparţinându-i  lui Alex Nagy.

Biletele se pot achiziţiona doar online, de pe https://tickets.operanb.ro/.

Stagiunea Estivală a Operei Naţionale Bucureşti, intitulată „Seri de Operă Estivale”, face parte din SAMER 2020 - Stagiunea Artistică Muzicală Estivală a României 2020, proiect intiţiat de Ministerul Culturii. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.