Scriitoarea spaniolă Care Santos îşi va prezenta marţi, la Bucureşti, cel mai recent roman lansat, „Tot binele şi tot răul”, publicat în limba română de editura Humanitas.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Santos se va întâlni cu cititorii la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu, iar la finalul discuţiei, va oferi autografe.

După bestseller-urile „Poftă de ciocolată” şi „Jumătate de viaţă”, Care Santos a publicat în 2018 „Tot binele şi tot răul”, roman despre fragilitatea relaţiilor de familie.

În centrul poveştii se află Reinei Gené, care şi-a croit o solidă carieră internaţională în psihologie, are un fiu de 17 ani a cărui tentativă de sinucidere îi împarte viaţa între un înainte şi un după. Blocată de viscol pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, legată de lumea ei doar prin telefonul mobil, pragmatica şi ambiţioasa catalană îşi descoperă vulnerabilitatea, obligată să navigheze prin meandrele unui trecut pe care îl crezuse încheiat şi uitat.

Care Santos s-a născut în 1970, în oraşul Mataró din apropiere de Barcelona. A scris de la vârsta de 8 ani, câştigând prima competiţie literară la 14 ani. A studiat mai întâi Dreptul, urmând tradiţia familiei, apoi Filologia la Universitatea Autonomă din Barcelona. Şi-a început cariera jurnalistică la Diari de Barcelona, lucrând ulterior în redacţiile ABC şi El Mundo. A colaborat cu critică literară la suplimentul El Cultural al ziarului El Mundo şi a coordonat site-ul dedicat literaturii spaniole La Tormenta en un Vaso. Este fondatoarea Asociaţiei Tinerilor Scriitori Spanioli, a cărei preşedintă a fost timp de opt ani. A debutat în 1995 cu volumul „Cuentos cítricos”.

E autoarea a numeroase romane şi volume de proză scurtă, a două volume de poezii, precum şi a mai multor cărţi pentru copii şi adolescenţi, pentru care a primit o serie de premii. Printre volumele publicate de Care Santos se numără „Intemperie” (1996, povestiri), „Aprender a huir” (2002, roman), „El dueño de las sombras” (2006, roman), „La muerte de Venus” (2007, roman), „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici/ El mejor lugar del mundo es aquí mismo” (2008, roman semnat împreună cu Francesc Miralles; Humanitas Fiction, 2017).

Roman scris în castiliană, „Încăperi ferecate/ Habitaciones cerradas” (Humanitas Fiction, 2013) a apărut în 2011, având o carieră internaţională spectaculoasă. „Aerul pe care îl respiri/ El aire que respires” (2013; Humanitas Fiction, 2014) pendulează între prezent şi trecut, consemnând istoria unei librării barceloneze care o reflectă deopotrivă pe cea a familiei, dar şi pe cea a marelui oraş. În 2014, Care Santos a publicat, în catalană, romanul „Poftă de ciocolată/ Desig de xocolata” (Humanitas Fiction, 2016), devenit imediat bestseller şi recompensat cu Premiul „Ramon Llull”, iar în 2015, romanul „Diamant blau”. Bestseller-ul „Jumătate de viaţă/ Media vida” (Humanitas Fiction, 2018) a apărut mai întâi în castiliană, în 2017, fiind distins cu Premiul Nadal. În 2018 a publicat, în catalană şi castiliană, romanul „Tot binele şi tot răul/ Tot el bé e tot el mal” (Humanitas Fiction, 2019). Volumele semnate de Care Santos au fost traduse în peste 20 de ţări.

Accesul la evenimentul de la Bucureşti este gratuit în baza unei rezervări prin eventbook.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.