Invocând oboseala, jucătoarea chineză Zheng Qinwen, care a câştigat titlul, duminică, la Beijing, s-a retras, luni de la turneul WTA 1000 de la Wuhan, la fel ca şi adversara sa din finală, rusoaica Mirra Andreeva.
Zheng a devenit prima jucătoare chineză care a câştigat titlul la Beijing duminică, învingând-o pe Andreeva, campioana en-titre la Roland-Garros, cu 7-5, 6-4 în finală.
Acesta este primul titlu WTA 1000 al lui Zheng şi prima victorie la un turneu de la victoria de la Tokyo, acum doi ani.
După ce a ieşit din Top 100 la sfârşitul primăverii, fostul numărul 4 mondial, care a suferit o operaţie la cot în vara anului 2025, a urcat luni pe locul 23 în clasamentul WTA.
„Îmi pare foarte rău să anunţ că va trebui să mă retrag de la turneul Wuhan Open din acest an”, a declarat Zheng într-un comunicat.
Ea a ajuns la prima sa finală WTA 1000 la Wuhan, în 2024.
Andreeva s-a retras şi ea din turneul chinezesc, invocând o schimbare de planuri: vrea să se odihnească înainte de prima sa apariţie la simplu la Turneul Campioanelor de la Indian Wells, luna viitoare.



























