Franţa ”nu va trăda Ucraina”, dă asigurări ministrul francez al Finanţelor

Franţa ”nu va trăda Ucraina”, dă asigurări ministrul francez al Finanţelor

Franţa ”nu va trăda Ucraina”, dă asigurări ministrul francez al Finanţelor Roland Lescure, care-l prezintă pe Volodimir Zelenski drept un ”erou”, răspunzând unor declaraţii ale lui Donald Trump, care a cerut o schimbare a preşedintelui în Ucraina şi a încheiat un acord cu Rusia privind o livrare de motorină, relatează AFP.

Preşedintele american a criticat sâmbătă atacurile Kievului împotriva rafinăriilor ruseşti şi a apreciat că Ucraina trebuie să se "doteze cu un nou preşedinte", la o zi după anunţarea unui acord-surpriză între Washington şi Moscova privind o cumpărare masivă de motorină rusească în schimbul unei relaxări a sancţiunilor americane impuse Rusiei.

Roland Lescure a fost întrebat duminică, la France 2 şi France Inter, dacă acest lucru îi dă "sentimentul" că se află "în faţa unei trădări a Ucrainei".

"În orice caz, ceea ce vă pot spune, este că noi nu vom trăda Ucraina", a răspuns ministrul francez.

El a evocat o reuniune a miniştrilor europeni de Externe, prevăzută luni, la Luxemburg.

"Vom analiza extinderea sancţiunilor impuse Rusiei" şi "în niciun caz" o "reducere" a acestora, a declarat el.

"Am fost alături de Ucraina de la început şi vom fi până la capăt", a adăugat el.

Zelenski a declarat "că" este pregătit să oprească atacurile împotriva rafinăriilor ruseşti, dacă Rusia îşi opreşte, în schimb, atacurile împotriva infrastructurilor energetice" ucrainene, a declarat Roland Lescure.

"Ucraina are ierni grele", iar "subiectul acum este putem proteja Ucraina", a pledat el.

Întrebat despre un eventual efect al acordului motorinei ruseşti asupra cursurilor la nivel mondial, ministrul francez a răspuns "vom vedea".

"Ceea ce ştiu eu azi este că Volodimir Zelenski este un adevărat erou, că mulţumită lui Ucraina rezistă unui război de invazie de patru ani", a declarat el.

"Poporul ucrainean este singurul, în prezent, care-şi alege liderul, iar dacă vrea să-şi schimbe liderul într-o zi o va face după regulile democratice, Însă azi Volodimir Zelenski este preşedintele Ucrainei şi este un preşedinte remarcabil", a declarat el.

În septembrie, Roland Lescure denunţa preluarea controlului de către Moscova a activelor unor întreprinderi prezente în Rusia, Auchan şi fosta Leroy Merlin, pe care a catalogat-o drept un act "ostil" faţă de Franţa.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră