Unele posturi de radio din Canada şi Olanda au încetat să mai difuzeze muzica lui Michael Jackson şi fanii au asaltat-o pe Oprah Winfrey cu mesaje ameninţătoare, după ce aceasta i-a intervievat pe bărbaţii care l-au acuzat pe megastar de abuz sexual în cadrul emisiunii "After Neverland", difuzată de HBO, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Leaving Neverland", în care doi bărbaţi susţin că Jackson i-a abuzat de la vârsta de 7 şi 10 ani la începutul anilor 1990, a fost întâmpinat de o combinaţie de şoc şi neîncredere după difuzarea în două părţi de către HBO a documentarului în Statele Unite.  

Winfrey, ea însăşi o victimă a abuzurilor sexuale, a moderat programul special "After Neverland" în care i-a intervievat pe cei care îl acuză pe megastar, Wade Robson şi James Safechuck. Ea a fost conştientă de atacurile cu care s-ar putea confrunta. 

"Toată furia - o veţi atrage asupra voastră", a spus ea în timpul interviului. "Atât voi, cât şi eu. O vom simţi cu toţii". Robson i-a spus lui Winfrey că deja a fost ameninţat cu moartea.   

Familia lui Michael Jackson a numit documentarul şi ştirile despre acuzaţii "un linşaj public" şi a spus că megastarul a fost "100% nevinovat". 

Administratorii averii lui Michael Jackson au intentat, pe 21 februarie, un proces reţelei HBO, pe care o acuză că a încălcat o clauză de non-discreditare prin decizia de a difuza documentarul "Leaving Neverland”. Ei cer daune de 100 de milioane de dolari.

În urma apariţiei informaţiilor, BBC Radio 2 a decis - la finalul lunii februarie - să nu mai difuzeze muzica lui Jackson. "Deciziile privind ceea ce difuzăm sunt luate ţinând cont de public şi de context", a transmis BBC.

Ultima piesă a lui Michael Jackson pe care a difuzat-o BBC Radio 2 a fost „Rock With You” (1979), pe 23 februarie.

Postul olandez de radio NH a anunţat că nu va mai difuza muzica lui Jackson pentru câteva săptămâni. 

"Nu cred că oamenii mai pot asculta cântecele în acelaşi fel. Ele trebuie să te facă fericit, să te facă să cânţi şi să dansezi", a spus, într-o emisiune, editorul de la NH Arjan Snijders 

Cogeco Media din Canada, care deţine mai multe posturi de radio în Montreal, a transmis că au scos temporar din playlist cântecele lui Jackson din cauza documentarului. 

Spotify, Apple Music şi reţeaua iHeartRadio nu au comentat cu privire la politica lor în privinţa muzicii lui Jackson ca urmare a difuzării documentarului. 

Fanii din întreaga lume îl apără pe cântăreţ, folosind hashtagul "#MJInnocent". Unii dintre ei au lansat campanii de strângere de fonduri pentru a plăti postere care să fie afişate pe autobuzele londoneze cu sloganul "Faptele nu mint. Oamenii da. MJInnocent". 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.