Primul laborator de reproducere asistată a coralilor din Oceanul Indian de Vest va fi dezvoltat în Seychelles. Proiectul, parte din iniţiativa globală „World Unseen: Coral Matchmaking”, va fi realizat de Coral Spawning Lab (CSL) şi Nature Seychelles împreună cu Canon.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acesta va sprijini creşterea coralilor cu o diversitate genetică mai mare, capabili să facă faţă valurilor de căldură marină, oferind o abordare superioară faţă de metodele tradiţionale, precum „coral gardening”, care produc recife aproape identice genetic şi vulnerabile la stres termic.

„Credem că puterea unei imagini poate transforma lumea, poate dezvălui frumuseţea ascunsă, expune adevăruri urgente şi aprinde scânteia schimbării. World Unseen este deja o iniţiativă importantă pentru noi. Anul trecut, am făcut arta fotografică accesibilă tuturor, indiferent de capacitatea lor vizuală. De data aceasta, susţinem eforturile de salvarea a lumii nevăzute de sub ape, a recifelor de corali (sursa de viaţă a oceanelor noastre) ce se confruntă cu ameninţări fără precedent. Dar există speranţă. Prin dotarea oamenilor de ştiinţă şi a ecologiştilor cu instrumentele noastre avansate de imagistică, sprijinim soluţii inovatoare precum reproducerea şi transplantarea coralilor. Aceste eforturi nu numai că ajută la refacerea recifelor deteriorate, dar furnizează şi date nepreţuite pentru înţelegerea şi abordarea provocărilor cu care se confruntă acestea”, a declarat Petronius Secăreanu, General Manager Canon Romania & Bulgaria.

Recifele de corali se află într-un punct critic

Iniţiativa este lansată într-un moment în care rapoarte internaţionale confirmă cel mai sever episod de albire globală înregistrat. În Seychelles, episoadele majore din 1998 şi 2016 au provocat pierderi masive de corali, în unele zone depăşind 50-90%. Deşi acoperă mai puţin de 1% din fundul oceanelor, recifele susţin un sfert din viaţa marină, contribuie la stabilitatea climatică, la protecţia ţărmurilor şi la economiile locale.

„Metodele actuale produc recife aproape identice genetic, ceea ce le face fragile în faţa încălzirii oceanelor. Avem nevoie de diversitate pentru ca recifele să reziste. Prin acest proiect, putem creşte corali cu origini diferite şi putem construi o bază genetică solidă pentru viitorul lor. Este un pas important pentru înţelegerea reproducerii coralilor şi pentru strategii de conservare cu adevărat eficiente”, spune dr. Nirmal Shah, CEO Nature Seychelles.

Canon aduce imagistica în sprijinul cercetării

În colaborare cu partenerii săi, Canon pune la dispoziţia echipelor ştiinţifice instrumentele necesare pentru documentarea detaliată a reproducerii coralilor şi a evoluţiei lor în primele stadii. Aceste date sunt esenţiale pentru identificarea coralilor cu cel mai mare potenţial de rezilienţă şi pentru dezvoltarea unor recife capabile să facă faţă schimbărilor climatice.

Noua facilitate de reproducere va funcţiona ca o „bancă genetică” de corali rezistenţi, un model care poate fi replicat şi în alte regiuni afectate de degradarea accelerată a recifelor.

Un proiect global, cu impact local

Deşi România nu are recife de corali, declinul lor rapid reprezintă un indicator timpuriu al schimbărilor climatice globale, ale căror efecte se resimt şi în regiunea noastră. Proiecte precum „World Unseen: Coral Matchmaking” arată cum tehnologia şi colaborarea ştiinţifică pot contribui la protejarea biodiversităţii şi la înţelegerea unor ecosisteme esenţiale pentru echilibrul planetei.

Nature Seychelles este una dintre cele mai importante organizaţii de mediu din regiune, dedicată conservării şi gestionării durabile a resurselor naturale ale arhipelagului. Prin activităţi de cercetare, educaţie şi implicare comunitară, Nature Seychelles protejează biodiversitatea unică a insulelor şi promovează un viitor sustenabil pentru această zonă.

Coral Spawning Lab este un pionier în reproducerea coralilor în sisteme terestre controlate. Cercetările lor inovatoare, expertiza tehnică în propagarea coralilor şi experienţa acumulată în proiecte de restaurare permit dezvoltarea unor programe avansate de reproducere selectivă, menite să refacă recifele degradate la o scară cu impact real pentru oceanele şi planeta noastră.

Canon Europe este partea EMEA a Canon Inc, furnizor global de tehnologii şi servicii de imagistică. Canon Europe îşi desfăşoară activitatea în aproximativ 120 de ţări, are aproximativ 12.850 de angajaţi în toată regiunea şi contribuie cu aproximativ un sfert la veniturile globale anuale ale Canon. Fondată în 1937, dorinţa de inovaţie permanentă a adus compania Canon printre cele mai bune companii din lume în domeniul imagisticii, în decursul a celor 80 de ani de activitate. Compania îşi propune să investească în domeniile care contează şi să fructifice toate oportunităţile de dezvoltare, de la aparate foto, la imprimante comerciale şi echipamente industriale, la tehnologii în domeniul sănătăţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.