Premiile Naţionale de Televiziune APTR vor fi acordate, marţi, la Sala Media a Teatrului Naţional "I.L.Caragiale" din Bucureşti, de la ora 17.00, ceremonia fiind dedicată aniversării a 100 de ani de la Marea Unire.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Evenimentul aduce în atenţia publicului cele mai valoroase programe ale audiovizualului românesc iar din componenţa juriului APTR fac parte personalităţi importante ale lumii culturale: academician Nicolae Breban - romancier, Lucia Hossu Longin - realizator TV, prof. univ. Sorin Ilieşiu - director de imagine, Mihai Ispirescu - scriitor, Dan Necşulea - regizor, Preşedinte APTR şi Dan Piţa - regizor.

În anul în care România a împlinit un secol de existenţă, Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România acordă trofeul şi diploma APTR pentru15 producţii de televiziune reprezentative.

Gazda evenimentului din acest an va fi actriţa Teatrului Naţional din Bucureşti, Monica Davidescu. 

"Gala Premiilor APTR, Centenar 2018" va putea fi urmărită la TVR 2 - luni, 17 decembrie. Prima parte va fi difuzată de la ora 21.30, iar cea de-a doua de la ora 22.25.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.