Prima TV împlineşte joi 23 de ani şi marchează aniversarea cu o imagine mai clară, prin emisia HD, şi cu o stare nouă de spirit adusă de ştirile „Focus”, „Selly Show”, „Darul cărţii” şi „Alege Reţeta Naţională”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Andreea Berecleanu, care s-a alăturat în această toamnă echipei de prezentatori de la „Focus”, a transmis: „Mă bucur că m-au prins cei 23 de ani de la înfiinţarea Prima TV în acest moment. Nu mai devreme, nu mai târziu, la timp. E alegerea pe care am făcut-o cu respect pentru istoricul unei staţii care a debutat cu mare succes în 1997, dar şi pentru construcţia unui viitor al unei televiziuni cu un aer proaspăt şi dinamic. La mulţi ani pentru ce va fi de acum înainte!“. 

Dintr-un studio virtual cu o grafică minimalistă, modernă, noul program „Focus” înseamnă ştiri relevante, informaţii esenţiale, evenimente importante, decizii politice şi evoluţii socio-economice, precum şi noutăţi importante din sport.

Dragoş Pătraru, realizatorul emisiunii „Starea Naţiei”, a spus: „Pentru noi, cei de la «Starea Naţiei», e simplu: spune-mi câţi ani au stat ăia de la «Starea Naţiei» la televiziunea ta ca să-ţi spun câtă libertate de exprimare e acolo. Suntem la al treilea sezon consecutiv la Prima TV, n-am mai avut o astfel de serie de când facem această emisiune, din 2013. Şi asta pentru că aici, la Prima TV, nu a venit nimeni să ne spună ce să zicem la emisiune. 23 de ani înseamnă o istorie frumoasă, cu care puţine posturi se pot lăuda, dar şi un nou început pentru Prima TV, un început care, iată, se întâmplă. Cu o calitate mai bună a imaginii HD, cu ştiri de calitate, cu producţii noi, cu proiecte îndrăzneţe, care acoperă toate categoriile de public. Nu mai e nimic de inventat în televiziune, dar întotdeauna publicul va căuta şi va aprecia posturile care nu-l mint, care îl pun pe el, pe telespectator, în centrul preocupărilor. Şi asta încercăm cu toţii să facem, acum, la Prima TV. Şi e un sentiment minunat să iei parte la aşa ceva”.

Celebrul bucătar Horia Vîrlan, după ce a străbătut ţara în căutarea celei mai bune reţete naţionale, a afirmat că a fost impresionat de români, care sunt fericiţi pentru ce le oferă pământul pe care îl lucrează, de meseriaşi care se străduiesc să păstreze vii meşteşugurile strămoşeşti, din dragoste pentru tradiţii. „Anul acesta am descoperit că de multe ori trecem pe lângă viaţă fără să privim în jurul nostru şi am ajuns la concluzia că totul stă în lucrurile simple. De aceea sărbătorile sunt făcute pentru a fi împreună, pentru a ne zâmbi, şi la ceas aniversar vreau să spun «La Mulţi Ani, PrimaTV!». Chiar dacă suntem distanţaţi, suntem împreună. Îţi doresc să fii frumoasă şi iubită de toţi românii, să aduci încântare în casele lor şi îţi mai doresc viaţă lungă şi îmbelşugată ca să poţi delecta şi generaţiile următoare“.

Odată cu aniversarea, PrimaTV a lansat un promo de brand cu echipa sa extinsă de prezentatori şi vedete, realizat în colaborare cu studioul de creaţie şi producţie specializată în efecte vizuale SafeFrame.

„Deşi suntem distanţaţi social, emoţional rămânem împreună”, acesta este mesajul vedetelor Prima TV.

Prima TV face parte din Grupul Clever, dezvoltat de Adrian Tomşa. Grupul Clever este unul dintre cei mai importanţi jucători din piaţa românească, portofoliul acestuia cuprinzând 11 canale de televiziune (Prima TV, LOOKSPORT+, LOOKSPORT, LOOKSPORT 2, LOOKSPORT 3, LOOK 4K, PROFIT.RO, AGRO TV, CINEMARATON, COMEDY EST, CINE EST) şi 7 site-uri (looksport.ro, lookplus.ro, lookmedica.ro, agro-tv.ro, profit.ro, primatv.ro, focusprimatv.ro şi servuscluj.ro).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.