Poliţia spaniolă a recuperat trei tablouri ale artistului irlandez Francis Bacon, care au fost furate în 2015 dintr-o vilă a unui colecţionar din Madrid, au anunţat miercuri ofiţerii, citaţi de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tablourile sunt estimate la mai mult de 25 de milioane de euro (29 de milioane de dolari). 

Trei persoane au fost arestate în ianuarie, în legătură cu furtul, după ce poliţia a făcut o percheziţie în regiunea Madrid. Ofiţerii au confiscat atunci arme, un manual cu instrucţiuni de spart seifuri, dispozitive cu laser şi butelii cu oxigen care sunt folosite pentru tăierea metalelor, a precizat aceeaşi instituţie.

Poliţia nu a oferit mai multe detalii despre recuperarea lucărilor de artă. 

Tablourile au aparţinut unui bărbat în vârstă de 59 de ani, a cărui identitate nu a fost dezvăluită. Prieten apropiat al pictorului, colecţionarul madrilen a moştenit după moartea lui Francis Bacon unele dintre picturile acestuia.

Francis Bacon era îndrăgostit de capitala Spaniei, unde a şi murit, în 1992. Pictorul britanic se află pe lista celor 10 artişti moderni ale căror opere alcătuiesc 18% din totalul vânzărilor mondiale de artă, alături de Pablo Picasso, Andy Warhol, Alberto Giacometti şi Amedeo Modigliani, potrivit Artprice.

Francis Bacon (28 octombrie 1909 - 28 aprilie 1992) a fost unul dintre cei mai importanţi pictori ai secolului al XX-lea. Opera lui, realizată pe suprafeţe mari, are ca teme principale suferinţa corpului omenesc, deformat de violenţa vieţii de fiecare zi, într-o existenţă lipsită de sens şi de posibilităţi eliberatoare. Pictor al violenţei, cruzimii şi tragediei, Francis Bacon nu a ezitat însă să exprime în operele sale şi admiraţia pentru Diego Velasquez, Vincent van Gogh şi Pablo Picasso sau prietenia pe care o purta unor personalităţi moderne, precum Lucian Freud şi Mick Jagger.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.