Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Tel Aviv au realizat prima inimă imprimată 3D, completă, cu vase de sânge, pentru care a fost folosită „cerneală” personalizată, bazată pe colagen, potrivit Haaretz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pentru această inimă au fost folosite ţesuturi de la un pacient. Până în prezent, cercetătorii au reuşit să realizeze inima umană doar ca muşchi, fără vasele de sânge.

Noua realizare se potriveşte exact proprietăţilor imunologice, celulare, biochimice şi anatomice ale pacientului.

Rezultatul a fost publicat în revista Advanced Science de liderul echipei de cercetători, profesorul Tal Dvir, de la Universitatea din Tel Aviv. El a fost asistat de Nadav Noor, Assaf Shapira, Reuven Edri, Idan Gal şi Lior Wertheim.

„Este pentru prima dată când cineva, undeva, a reuşit cu succes să creeze şi printeze o inimă întreagă plină de celule, vase de sânge, ventricule”, a spus Dvir. „În procesul nostru, aceste materiale (celule şi ţesut uman, n.r.) au servit ca bio-cerneluri, substanţe realizate din zaharuri şi proteine care pot fi folosite pentru imprimarea 3D a modelelor complexe de ţesut. Rezultatele noastre demonstrează potenţialul abordării privind ingineria tesutului personalizat şi a înlocuirii organelor în viitor”. 

El a continuat: „În acest stadiu, inima noastră 3D este mică, de dimensiunea unei inimi de iepure”. Inimi de dimensiuni similare cu cele umane pot fi create folosind aceeaşi tehnologie, a mai precizat profesorul.

(Foto: Tal Dvir)
(Foto: Tal Dvir)

Cercetătorii plănuiesc acum cultivarea inimilor imprimate în laborator şi „să le înveţe să se comporte” ca inimi, a mai spus Dvir. Apoi au ca scop realizarea de inimi imprimate 3D pentru animale.

„Trebuie să dezvoltăm mai departe inima imprimată. Celulele trebuie să deprindă abilitatea de a pompa. În prezent, se pot contracta, dar trebuie să lucreze împreună. Sperăm că vom reuşi şi că vom demonstra eficacitatea şi utilitatea metodei noastre. Probabil, în zece ani, vor exista imprimante pentru organe în cele mai bune spitale din lume şi aceste proceduri vor fi obişnuite”.

Anul trecut, Dvir şi echipa lui au produs primul implant de ţesut complet personalizat, realizat din celule ale unui pacient.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.