Cercetătorii au descoperit în Ecuador o nouă specie de broască minusculă pe care au numit-o „dezorientantă”, a anunţat vineri Institutul Naţional pentru Biodiversitate (Inabio).
Cu denumirea ştiinţifică Excidobates perplexus, micul amfibian, cu o lungime cuprinsă între 15,1 şi 18,3 milimetri, este o specie ameninţată de industria minieră.
Au fost identificate două grupuri în zona râului Paute şi la nord de Cordillera del Condor, în sudul Ecuadorului. Deşi de dimensiuni modeste, ţara găzduieşte 703 de specii de amfibieni. Doar Columbia şi Brazilia, cu o suprafaţă mult mai mare, prezintă o diversitate mai mare.
„Noua specie aparţine genului Excidobates, un grup de broaşte otrăvitoare a cărui diversitate nu este încă pe deplin cunoscută”, a scris Inabio într-un comunicat.
Deşi aparţin aceleiaşi specii, cele două populaţii descoperite nu au aceeaşi culoare. Cea din Cordillera del Condor are spatele verde şi pete galbene neregulate, în timp ce cealaltă este neagră, cu motive de un roşu aprins.
Această uimitoare paletă de culori în cadrul aceleiaşi specii i-a determinat pe cercetători să o denumească „perplexus”, termen care poate fi tradus prin „dezorientant”, „derutant” sau „perplex”. O analiză genetică a confirmat că nu este vorba de specii diferite.
„Această nouă specie se confruntă cu mai multe ameninţări, populaţia de condori aflându-se în mari concesiuni miniere destinate extracţiei de cupru, aur şi molibden”, potrivit Inabio.
În plus, aceste broaşte sunt foarte căutate pe piaţa neagră ca animale de colecţie, a adăugat institutul.
Exidobates perplexus trăieşte în păduri bine conservate, unde copacii de peste 15 metri oferă masculilor locuri de odihnă ideale pentru a orăcăi.
Descoperirea se datorează cercetătorilor de la Inabio, de la Jungle Dave's Science Foundation, de la Universitatea San Francisco din Quito, de la Universitatea din Azuay, de la Fundaţia Nukamp, de la Universitatea din Florida Centrală şi de la Universitatea Catolică din Ecuador.
Descrierea acestei specii a fost publicată în revista Zootaxa.




























