O figură a anexării peninsulei ucrainene Crimeea de către Moscova, devenită un fenomen manga pe internet, a fost numită miercuri ambasadoare a Rusiei în Republica Capului Verde, una dintre puţinele femei care ajunge în această funcţie, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Natalia Poklonskaia, 41 de ani, a devenit odată cu anexarea din 2014 unul dintre noile chipuri ale Rusiei lui Vladimir Putin, ocupând postul de procuror general al Crimeei înainte de a fi aleasă deputat în 2016 din partea partidului aflat la putere, Rusia Unită. 

Putin a numit-o miercuri prin decret ambasadoare a Capului Verde, potrivit Kremlinului. Ea este una dintre puţinele femei din Rusia care ajunge în astfel de funcţii. Pe Instagram, ea a scris că este o "onoare".           

Poklonskaia a lucrat pentru Parchetul ucrainean şi a fost chiar rănită într-un atac atribuit unei organizaţii criminale pe care ea o ancheta. Dar în 2014, ea alege Rusia şi este numită în fruntea Parchetului din Crimeea chiar după anexare. 

Pe atunci în vârstă de 34 de ani, tânăra blondă a făcut senzaţie, în uniformă, la prima conferinţă de presă, urmărită de un milion de ori pe YouTube. 

Internauţii japonezi au îndrăgit-o, consacrându-i desene cu trăsături manga. 

Dar ea este o figură dispreţuită în Ucraina, are interzis de a intra în UE şi este acuzată că a participat la represiunea comunităţii tătare din Crimeea, majoritar împotriva anexării. S-a făcut remarcată pentru convingerile monarhiste şi fidelitatea ei faţă de ultimul ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.