Expoziţia itinerantă "Cu tenda" - Poveşti cu aromâni, concepută de Muzeul Naţional al Ţăranului Român, ajunge în 3 octombrie, în Macedonia, la Centrul Cultural "Naum Naumovski-Borche" Krushevo.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Expoziţia îşi propune o incursiune în imaginarul unei culturi care a modelat simbolic harta culturală a Balcanilor.

Aromânii, cunoscuţi şi ca vlahi, cuţovlahi, români din Balcani sau români sud-dunăreni, sunt uneori văzuţi ca fiind întruchiparea hommo balcanicus. Mobilitatea şi deschiderea acestora, împreună cu păstrarea limbii şi a obiceiurilor lor, au îmbogăţit dinamica istoriei sud-est europene şi memoria vie a locurilor prin care au trecut.

Concepută sub forma unui eseu vizual, expoziţia "Cu tenda" - Poveşti cu aromâni reconstruieşte simbolic şi fragmentar, prin mărturii, autoreprezentări, texte şi elemente de patrimoniu material şi imaterial, imaginarul lumii aromâneşti ca parte a imaginarului culturilor balcanice aflate în continuă mişcare.

Pornind de la memoria imaginii-martor şi puterea de sugestie a obiectelor ce construiesc identitatea culturală a comunităţii, publicul este invitat să descopere o serie de imagini, sunete şi obiecte arhetipale devenite iconice pentru comunitatea aromână, precum şi o serie de relaţii existente în lumea arhaică.

Evenimentul de deschidere, care va avea loc la Centrul Cultural "Naum Naumovski-Borche” Krushevo, miercuri, începând cu ora 18.00, include şi un concert de improvizaţie cu sunete din Balcani susţinut de grupul de muzică experimentală multumult.

Publicul din Krushevo este invitat să descopere, până pe 15 octombrie, poveşti cu aromâni, imagini şi sunete în cadrul expoziţiei. 

Curator/ coordonator al expoziţiei este Lila Passima, iar asistent curator: Cosmin Manolache. 

Expoziţia itinerantă este unul dintre produsele culturale de referinţă ale proiectului european "Cu tenda" ("călătorind cu cortul") - Stories, images and spunds on the move.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.