Actriţa Naomi Watts va juca în prequel-ul „Game of Thrones”, pentru care va începe producţia în primăvara aceasta în insulele Canare şi în Irlanda de Nord, scrie ABC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acţiunea prequel-ului, care încă nu a primit un nume, are loc cu 8.000 de ani înainte de cea din „Game of Thrones”. El a fost creat de scenarista britanică Jame Goldman împreună cu scriitorul George R.R. Martin a cărui serie de romane „A Song of Ice and Fire” stă la baza serialului GOT.

Filmările vor avea loc în Irlanda de Nord, ca în cazul celebrului serial, şi în puncte din Gran Canaria şi Tenerife.

Ultimul sezon al serialului „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones”, al optulea al producţiei HBO, va avea premiera în aprilie 2019.

Serialul este cel mai de succes program al HBO, cu circa 30 de milioane de telespectatori în Statele Unite şi fani în întreaga lume.

„Game of Thrones” a primit în total 128 de nominalizări din partea Television Academy, obţinând 47 de premii Emmy.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.