Maya Ruiz-Picasso, fiica cea mare a maestrului spaniol Pablo Picasso şi subiectul mai multor picturi ale sale, a murit marţi, la vârsta de 87 de ani, a declarat avocatul Richard Malka pentru AFP, citând o declaraţie a familiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Maya Ruiz-Picasso a murit în această dimineaţă înconjurată de familia ei, la vârsta de 87 de ani”, se arată în comunicat, fără a oferi alte detalii.

Născută pe 5 septembrie 1935, María de la Concepción, alintată Maya, este prima fiică a lui Pablo Picasso şi a Mariei-Thérèse Walter, cunoscută în 1927. Naşterea acestei fetiţe va schimba viaţa artistului, care a murit în 1973, şi a avut patru copii.

"Este singura persoană din lume pe care o cunosc şi care nu a vorbit despre Pablo Picasso, ci despre tata. (…) Cred că asta spune totul despre această relaţie excepţională pe care a avut-o cu el”, a afirmat fiul său, Olivier Widmaier Picasso.

În prezent, este subiectul unei duble expoziţii la Muzeul Naţional Picasso din Paris, despre relaţia cu tatăl ei, precum şi despre donaţiile pe care le-a făcut statului francez. Maya cu o păpuşă (1938), Maya cu o păpuşă şi un cal (1938), Maya cu un costum de marinar (1938), Maya cu o barcă (1938) sau Maya cu şorţ (1938) sunt astfel câteva dintre portretele nestructurate, toate în culori, ale micuţei Maya, aflate în prezent la Paris.

La sfârşitul lunii septembrie 2021, ea cedase opt lucrări inedite ale maestrului, printr-o donaţie. Printre acesta şi Copilul cu o acadea asezat sub un scaun. Un tablou simbolic din moment ce o reprezintă probabil pe Maya copilă, ascunsă sub mobilier, ca un semn întunecat al conflictului mondial care urmează, a explicat Olivier Widmaier Picasso, nepotul lui Picasso, prezent la conferinţa de presă alături de sora sa Diana la momentul donaţiei.

Maya Ruiz-Picasso a fost mama a trei copii.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.