Numărul obiectelor de la British Museum care lipsesc, au fost furate sau deteriorate se ridică la peste 1.500, potrivit Daily Telegraph.
În timp ce muzeul nu a publicat o cifră oficială, fotografii sau descrieri ale obiectelor, Telegraph a scris că sursele sale au declarat că adevăratul număr de antichităţi care fac obiectul unei investigaţii este mult peste 1.000 - şi poate „mai aproape de 2.000”.
Unele dintre obiectele dispărute, descrise de muzeu ca fiind piese mici de „bijuterii din aur şi pietre semipreţioase şi sticlă datând din secolul al XV-lea î.Hr. până în secolul al XIX-lea”, nu au fost catalogate digital de către muzeu, ceea ce face ca pierderea lor să fie mai greu de urmărit. British Museum a declarat că artefactele au fost păstrate în principal în scopuri academice şi de cercetare şi că niciunul nu a fost expus recent.
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
Potrivit The Telegraph, amploarea pierderii va „intensifica apelurile pentru ca Hartwig Fischer, directorul British Museum, să demisioneze imediat”, şi nu anul viitor, aşa cum s-a anunţat anterior. Muzeul a emis comunicatul de presă despre obiectele dispărute, furate şi deteriorate la 16 august, la doar câteva săptămâni după ce directorul Fischer a anunţat că va părăsi postul.
The Telegraph a mai relatat că directorul adjunct al muzeului, Jonathan Williams, „a avertizat personal cu privire la furturi în februarie 2021”, dar poziţia sa „este acum de nesusţinut”.
Reverendul Martin Henig, expert în artă romană, a declarat pentru Telegraph: „Acesta este cel mai grav caz de acest gen pe care l-am întâlnit, deoarece nu implică doar vânzarea unui obiect oarecare, ci şi distrugerea lui. Acest lucru este total impardonabil”.
În timp ce British Museum nu a dezvăluit care membru al personalului a fost concediat din cauza descoperirii obiectelor lipsă, furate şi deteriorate, curatorul de antichităţi greceşti Peter Higgs a fost identificat de Times of London şi Daily Telegraph.
Higgs este suspectat că a luat articole necategorizate şi le-a vândut pe site-ul de comerţ electronic eBay. Un obiect în valoare de 64.000 de dolari a fost oferit la licitaţie online pentru doar 51 de dolari, iar anunţuri pentru artefacte din colecţia muzeului au apărut online încă din 2016, potrivit The Telegraph.
Deşi nu a fost făcută încă nicio arestare în ancheta privind obiectele dispărute, în declaraţia de presă a British Museum se precizează că va lua măsuri legale împotriva fostului membru al personalului şi că şi Comandamentul pentru infracţiuni economice al Poliţiei Metropolitane analizează ce s-a întâmplat.
De asemenea, comunicatul muzeului a anunţat o revizuire independentă a protocoalelor sale de securitate, care au fost deja subiectul unei investigaţii dureroase a Sunday Times în 2002.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...