Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a votat, în această seară, ca Distrigaz să se ocupe de realimentarea cu gaz a blocurilor din jur, întrucât alimentarea a fost oprită temporar şi la acestea, anunţă duminică prefectul Capitalei, Andrei Nistor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a votat, în această seară, ca Distrigaz să se ocupe de realimentarea cu gaz a blocurilor din jur, întrucât alimentarea a fost oprită temporar şi la acestea”, spune prefectul pe Facebook.

Andrei Nistor anunţă că şi astăzi, în cadrul grupului de coordonare integrată constituit în urma exploziei din cartierul Rahova, format din poliţişti ai Capitalei, jandarmi şi pompieri din cadrul ISUBIF, au continuat activităţile de sprijin pentru persoanele afectate, care includ menţinerea perimetrului de siguranţă, acces controlat în apartamente pentru recuperarea bunurilor personale, ridicarea autovehiculelor avariate, sprijin pentru întocmirea documentaţiei necesare reparaţiilor, intervenţii pentru toaletarea faţadelor, îndepărtarea cioburilor şi a doborâturilor, pentru facilitarea intervenţiilor ulterioare şi siguranţa locatarilor.

Prefectul precizează că situaţia rămâne în dinamică, iar toate forţele implicate acţionează operativ pentru gestionarea completă a efectelor generate de acest eveniment.

”Totodată, autorităţile publice, împreună cu ONG-uri şi voluntari, desfăşoară activităţi de asistenţă socială, cazare, curăţare a zonei, deratizare şi îndrumare a persoanelor afectate. Le mulţumim tuturor celor implicaţi pentru mobilizarea exemplară şi pentru sprijinul acordat comunităţii”, mai transmite prefectul municipiului Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.