Lucrările de reabilitare a Muzeului Naţional de Istorie a României vor fi finalizate cu aproximativ 150 de milioane de euro dintr-un împrumut pe care Statul român l-a contractat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, a declarat joi ministrul Culturii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-o conferinţă, Bogdan Gheorghiu a spus: „La Muzeul Naţional de Istorie a României, din păcate, au fost nişte chestiuni procedurale care au amânat finalizarea lucrărilor, dar acolo am veşti bune în baza acordului cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Statul român a contractat un împrumut de 300 de milioane de euro şi aproximativ jumătate din această sumă va merge către finalizarea lucrărilor de restaurare a Muzeului de Istorie”.

„Azi vă pot spune că s-au găsit banii necesari, o sumă deloc mică, în jur de 150 de milioane de euro, pentru a se finaliza lucrările la MNIR”, a subliniat el.

Nu există pericolul ca banii să fie pierduţi, pentru că este vorba despre un împrumut. „Nu există nici interesul de a tărăgăna lucrurile. deja suntem în procedura în care vom putea anunţa la un moment dat un contractor care se va ocupa de acest proiect”, a mai spus el.

Întrebat despre situaţia de la Palatul Cantacuzino, unde funcţionează Muzeul „George Enescu”, aici, a declarat ministrul, sunt în desfăşurare „nişte proceduri”.

„Din informaţiile pe care le am, până la şfârşitul acestui an vom avea clar firma care va demara lucrările acolo şi atunci vom putea da mai multe detalii”.

În luna august, a fost anunţat că Guvernul României, prin Ministerele Culturii şi Finanţelor Publice, a primit acordul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei de extindere a termenului de finalizare a mai multor proiecte, între care Muzeul Naţional „George Enescu” din Capitală, Muzeul Naţional al Revoluţiei din România de la Timişoara şi reabilitarea Sălii Omnia din Bucureşti, pentru a găzdui Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, până la data de 30 iunie 2023.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.