Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, la o hală de depozitare şi reparaţii din Sectorul 1 al Capitalei, pompierii intervenind cu peste 20 de autospeciale şi reuşind să localizeze flăcările. Din cauza degajărilor foarte mari de fum, a fost emis mesaj RO-Alert. Nu au fost semnalate victime.
Incendiul a izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, la o hală de pe strada Marginei din Sectorul 1.
"La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta în interiorul halei, cu flacără deschisă, degajări mari de fum şi posibilităţi de propagare. Intervenim cu 20 de autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi două echipaje SMURD", a anunţat ISU Bucureşti-Ilfov.
Având în vedere degajările foarte mari de fum, pentru informarea şi avertizarea populaţiei a fost trimis un mesaj RO-Alert pentru zona din proximitate.
Incendiul a fost localizat pe aproximativ 500 de mp. Acesta s-a manifestat la o hală compartimentată, cu destinaţii multiple (depozitare şi reparaţii).
Potrivit ISU, nu au fost identificate victime.
În continuare, pompierii lucrează pentru lichidarea ultimelor focare.




























