Inspectorii sanitar-veterinari au dat amenzi de peste două milioane de lei în luna iulie, pentru abateri constatate în urma unor controale în sectorul produselor alimentare de morărit, panificaţie şi patiserie şi al producerii băuturilor răcoritoare şi alcoolice. Potrivit ANSVSA, principalele nereguli au vizat nerespectarea normelor de igienă privind depozitarea produselor, starea spaţiilor, a utilajelor şi ustensilelor, protecţia împotriva insectelor şi dăunătorilor, efectuarea dezinfecţiei şi deratizării, dar şi nereguli referitoare la personal, inclusiv lipsa documentelor care atestă starea de sănătate, a fişelor de aptitudini sau a echipamentului de protecţie.
În luna iulie 2026, Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, precum şi cea a Municipiului Bucureşti, au făcut 10.201 controale în unităţi din industria agroalimentară. În urma verificărilor, au fost date 176 de avertismente şi 228 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 2.027.800 de lei.
„Rezultatele controalelor demonstrează necesitatea menţinerii unui nivel ridicat de vigilenţă în sectorul alimentar. Respectarea cerinţelor privind igiena, trasabilitatea şi implementarea procedurilor de autocontrol nu reprezintă doar obligaţii legale, ci condiţii esenţiale pentru garantarea siguranţei alimentelor. ANSVSA va continua să acţioneze cu fermitate pentru prevenirea riscurilor şi protejarea consumatorilor”, afirmă preşedintele ANSVSA, dr. Alexandru Nicolae Bociu.
Aceste acţiuni fac parte din Programul de supraveghere şi control al ANSVSA pentru anul 2026 şi au urmărit verificarea respectării cerinţelor privind:
• igienizarea şi întreţinerea spaţiilor de manipulare a produselor alimentare;
• condiţiile de prelucrare şi depozitare a materiilor prime şi a produselor finite;
• respectarea cerinţelor de înregistrare, autorizare şi funcţionare a unităţilor alimentare;
• asigurarea trasabilităţii produselor, etichetarea corectă şi controlul dăunătorilor;
• implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP şi a programelor de autocontrol.
Controalele au avut ca obiectiv principal prevenirea riscurilor pentru sănătatea consumatorilor şi îndrumarea operatorilor din industria alimentară în vederea respectării legislaţiei în vigoare. Măsurile sancţionatorii au fost aplicate în situaţiile în care deficienţele constatate nu au fost remediate în termenul stabilit sau atunci când acestea au generat riscuri semnificative pentru siguranţa alimentelor.
Principalele neconformităţi identificate au vizat:
• nerespectarea normelor de igienă privind depozitarea produselor, starea spaţiilor, a utilajelor şi ustensilelor, implementarea programelor de autocontrol, protecţia împotriva insectelor şi dăunătorilor, efectuarea operaţiunilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare, precum şi utilizarea materialelor de curăţenie;
• documentarea şi implementarea necorespunzătoare a procedurilor bazate pe principiile HACCP;
• neconformităţi privind etichetarea, ambalarea şi caracteristicile produselor alimentare, precum şi lipsa documentelor de analiză;
• deficienţe privind documentele de trasabilitate şi alte documente obligatorii;
• nereguli referitoare la personal, inclusiv lipsa documentelor care atestă starea de sănătate, a fişelor de aptitudini sau a echipamentului de protecţie.
În cadrul acţiunilor de control au fost prelevate probe pentru analize de laborator, în conformitate cu Programul de supraveghere şi control, în vederea verificării conformităţii produselor alimentare şi a respectării limitelor maxime admise pentru reziduuri de pesticide, contaminanţi şi alte substanţe interzise.
ANSVSA reaminteşte consumatorilor că pot sesiza orice nereguli privind siguranţa alimentelor sau pot solicita informaţii de specialitate prin intermediul Call Center-ului instituţiei, la numărul gratuit 0800.826.787, disponibil din orice reţea de telefonie.




























