Lucrări de artă contemporană din colecţia lui George Michael au fost vândute, joi seară, la Christie's, pentru 9,3 milioane de lire sterline, potrivit BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Între obiectele de artă scoase la licitaţie şi adjudecate la Londra s-au numărat unele create de Tracey Emin şi Damien Hirst. Banii obţinuţi în urma licitaţiei vor fi donaţi acţiunilor caritabile pe care le susţinea starul pop.

Cel mai mare preţ a fost obţinut pentru lucrarea lui Hirst „The Incomplete Truth” (2006), realizată pe sticlă, cu aluminiu pictat şi silicon, cu un porumbel conservat în formaldehidă, având dimensiuni de 2220 x 1760 x 740 mm. Ea a fost vândută pentru 911.250 de lire sterline.

O altă lucrare a lui Hirst, „Saint Sebastian, Exquisite Pain”, o reprezentare a morţii martirului creştin, a fost vândută pentru 875.250 de lire sterline.

Pictura „Songbird” (1982) a lui Bridget Riley, prima lucrare importantă cumpărată de George Michael, a fost adjudecată contra sumei de 791.250 de lire sterline, iar „Hurricane” (2007), semnată de Emin, a fost vândută pentru 431.250 de lire sterline.

Au mai fost vândute trei lucrări ale lui Michael Craig-Martin, care fac referire la arestarea lui George Michael din 1998, după ce a fost suprins întreţinând relaţii sexuale într-o toaletă publică. „Untitled (SEX)”, „Untitled (GOD)” şi „Handcuffs” au obţinut 125.000, 40.000, respectiv 112.500 de lire sterline.

O gorilă din bronz, în mărime naturală, realizată de Angus Fairhurst, care era amplasată în grădina lui George Michael a fost adjudecată contra sumei de 118.750 de lire sterline.

Potrivit lui Cristian Albu, reprezentant al Christie's, perioada în care Michael a cumpărat cele mai multe opere de artă a fost 2004 - 2009.

Christie's a remarcat faptul că fiecare lot vândut joi se datorează „ochiului format al lui George Michael pentru arta contemporană”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.