"Un veac de singurătate", scrisă de Gabriel Garcia Marquez, şi "Notre-Dame de Paris", de Victor Hugo, sunt interzise în Kuweit, unde intelectualii protestează faţă de cenzura care, potrivit lor, privează locuitorii Emiratului de mii de cărţi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O campanie puternică contra cenzurii a însoţit pe reţelele de socializare două manifestaţii de protest cu zeci de persoane, organizate pe 1 şi 15 septembrie, înaintea celei de-a 43-a ediţii a Târgului de carte care va fi organizat în noiembrie. 

Toate titlurile prezentate la acest important eveniment cultural vor fi trecute prin filtrul cenzurii care funcţionează cu această ocazie la viteză maximă. 

Potrivit presei locale, nu mai puţin de 4.000 de cărţi au fost interzise în Kuweit în ultimii cinci ani, sub presiunea a mii de fanatici religioşi şi conservatori.  

"Din nefericire, a cenzura o carte reflectă o lipsă profundă de cunoştinţe. Măsura este luată de un raţionament pe bază de cuvinte-cheie, chiar şi atunci când este vorba de cărţi religioase", deplânge romanciera kuweitiană Mays al-Othmane.

"Cenzura se amplifică", a declarat ea pentru AFP.

Romanul ei "La verrue" - povestea unei femei violate în timpul ocupaţiei irakiene în Kuweit între 1990 şi 1991- a fost interzis în 2015 pentru simplul motiv că a fost construit în jurul unui viol. 

Documente obţinute de la Comisia de cenzură, care raportează Ministerului Informaţiilor, au dezvăluit un mare număr de cărţi interzise, potrivit militanţilor politici. 

Mohammed al-Awach, înalt responsabil din acest minister, este de acord cu criticile aplicate de Comisie. 

"Interzicerea este excepţia şi autorizarea este regula", a afirmat el pentru AFP, adăugând că acest departament nu face decât să aplice o lege privind "presa şi publicaţiile" votată de Parlament în 2006. 

Această lege reprimă orice insultă la islam sau la justiţie, orice ameninţare la securitatea naţională, orice incitare la dezordini şi orice act "imoral". 

Camera Deputaţilor kuweitieni, aleasă prin vot universal - ceea ce reprezintă o excepţie în ţările arabe din Golf - a fost în general dominată în aceşti ultimi ani de aleşi conservatori sau tribali. 

Awach citează 12 motive pentru cenzura unei cărţi, precum "atacul asupra religiei, la profetul Mahomed, la pacea şi unitatea naţională". 

Secretarul general al Uniunii scriitorilor din Kuweit, Talal al-Ramidhi evocă un alt motiv de interzicere, şi anume acela al "conţinuturilor contrare bunei conduite" şi denunţă "neclaritatea acestei noţiuni". 

Însă Awach spune că şapte din nouă membri ai Comisiei de cenzură sunt profesori universitari care nu aparţin Ministerului Informaţiei. 

Pe reţelele de socializare, militanţii anti-cenzură subliniază caracterul "ridicol" al deciziilor Comisiei. "Ignoranţa este singurul motiv", a afirmat pe Twitter scriitoarea Bouthaïna al-Issa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.