Realitatea virtuală va deveni mult mai atractivă şi mai interesantă decât varianta ei reală, este una dintre predicţiile "sumbre" ale scriitorului american de SF & Fantasy Pierce Brown, care mărturiseşte într-un interviu acordat News.ro că "acest lucru va duce la scăderea interacţiunii umane în societăţile bogate şi la diminuarea culturalităţii". Prezent în România, la invitaţia editurii Paladin, cea care i-a tradus în 2016 volumele "Furia Roşie" şi "Furia Aurie" şi în 2017 - "Furia Dimineţii", autorul de SF & Fantasy mai spune că în viitor vede "o tehnologie care va interacţiona cu creierul omului".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În luna aprilie, Pierce Brown, unul dintre numele în ascensiune ale literaturii SF & Fantasy, s-a întâlnit cu cititorii din România, la învitaţia editurii Paladin, imprint al Grupului Editorial ART.

Autorul american a devenit celebru la 26 de ani cu primul volum al trilogiei „Furia roşie”. Cartea, ajunsă rapid în topul bestselleruri al prestigioaselor The New York Times şi USA Today, având drepturile de ecranizare vândute către Universal Pictures, a fost tradusă şi în România la editura Paladin de Iuliei Pomagă.

Pierce Brown s-a născut în 1988. Este licenţiat în Ştiinţe Politice şi Economie, după absolvire lucrând, timp de aproape un an, pentru campania politică a senatorul Dino Rossi, al cărui şofer personal a fost, apoi la un startup online, pentru care concepea materiale de marketing.

De la 18 ani, a scris şase cărţi fantasy şi de ficţiune istorică, care i-au fost respinse de nu mai puţin de 120 de ori. A început să scrie "Furia Roşie" (Red Rising) la 22 de ani, pe când locuia deasupra garajului părinţilor săi, inspirat de "Antigona" şi de escaladele pe care le făcea cu prietenii lui. Cartea a fost scrisă în numai două luni, dar a avut soarta manuscriselor anterioare.

În 2011, Pierce s-a mutat în Los Angeles în garajul fostului său profesor de ştiinţe politice, a reuşit să convingă un agent să preia spre reprezentare "Furia Roşie" şi a început să lucreze la NBC ca stagiar şi ghid pentru vizitatorii studiourilor. 

În 2013, editura Random House i-a cumpărat romanul, care a fost publicat în 2014 şi, în următorii ani, tradus în peste 25 de limbi. În februarie 2014, Universal Pictures a cumpărat drepturile de ecranizare pentru "Furia Roşie" în urma unei licitaţii care a trecut de 1 milion de dolari. Potrivit autorului, "în prezent mă aflu în etapa de dezvoltare a două seriale TV şi particip la scrierea scenariului Furiei Roşii, pentru Universal, care va fi regizat de Marc Forster… dar Hollywoodul este o creatură enigmatică şi care se mişcă cu viteza unui aisberg”. 

Urmarea, "Golden Son" (Furia Aurie), a apărut în anul 2015 şi a ajuns pe locul şase pe lista de bestseller-uri The New York Times. În 2016, al treilea volum al trilogiei "Morning Star" (”Furia Dimineţii”) a ajuns pe locul 1 în lista de bestseller-uri din The New York Times şi pe locul 1 în lista de bestselleruri din USA Today.

În 2017, Pierce împreună cu Rik Hoskin a scris plotul şi dialogurile pentru o serie BD intitulată "Red Rising: Sons of Ares", ilustrată de Eli Powell, care este un prequel la "Furia Roşie”. Dynamite Entertainment a publicat până acum şase numere din serie. În 2018, Pierce a publicat primul roman din o trilogie care continuă evenimentele din cea anterioară - "Iron Gold” (cartea se află în traducere şi va apărea la Paladin la sfârşitul acestui an). Al doilea roman al trilogiei se numeşte "Dark Age" şi va fi publicat spre finalul acestui an 2018.

Reporter: Ce v-a determinat să scrieţi trilogia "Furia Roşie"?

Pierce Brown: Mi-a venit această idee în timp ce făceam alpinism cu prietenii. Eram la jumătatea traseului montan, care era acoperit de zăpadă, la fel şi eu, şi mă gândeam la o piesă de teatru pe care o citeam, „Antigona”, una dintre piesele mele greceşti preferate. Este o poveste în care o fată îşi sacrifică viaţa pentru a-l cinsti pe fratele ei mort. Mi-au plăcut aceste teme nu doar prin ceea ce reprezentau în sine, dar mai ales de-a lungul a 2.500 de ani de istorie a umanităţii. Am vrut să surprind şi eu cumva aceste teme, aşa că muntele şi stelele - ne căţăram la 5 dimineaţa - au reprezentat o combinaţie care a dus la apariţia cărţii.

Reporter: De ce v-ar citi cineva cărţile? De ce aţi ales teme SF&Fantasy?

Pierce Brown: Aceste poveşti au capacitatea unică de a explora lucruri din lumea noastră renunţând la prejudecăţile pe care le purtăm cu noi şi permiţându-ne să vedem acele lucruri cu ochi limpezi, fără să fim influenţaţi. Totodată, ne permit să evadăm şi să ne punem întrebarea: Ce-ar fi dacă...?

Reporter: Cum v-aţi recomanda trilogia cititorilor?

Pierce Brown: "Furia Roşie" este despre respingerea limitărilor, a acelora pe care ţi le impui singur sau le impui alora. Deşi este plasată într-o lume unde oamenii au colonizat planete, povestea este şi despre dilemele politice apărute în Vest în zilele noastre. O recomand celor care iubesc răsturnările de situaţie sau un haos interplanetar.

Reporter: Poate fi social media o sursă de inspiraţie?

Pierce Brown: Nu chiar. Social media îţi consumă timpul. Prefer să citesc sau să mă plimb afară.

Reporter: Care ar fi locul preferat unde vă place să scrieţi?

Pierce Brown: Înainte scriam oriunde aveam acces la curent electric pentru a-mi alimenta calculatorul. Acum, că am vândut câteva cărţi, scriu doar în biroul meu, care este capitonat cu cărţi, lucrări de artă, hărţi vechi şi sculpturi.

Reporter: Vă recitiţi cărţile după ce le publicaţi? Vă plac mai mult sau mai puţin?

Pierce Brown: Nu, nu le recitesc. Mai ales că am trecut prin ele, le ştiu povestea. Ştiu ce spun - s-a întâmplat ceva cu această carte care a durat un an. Mă reîntorc la documentare din când în când, întrucât sunt leneş şi nu îmi iau notiţe.

Reporter: Cum vedeţi piaţa de carte în prezent? Asigură un trai pentru autori sau trebuie să aibă şi un job?

Pierce Brown: Sunt norocos să fiu scriitor tot timpul. Era greu să scriu când aveam mai multe joburi. Există oportunităţi pentru scriitori. Ştiu mulţi care doar asta fac. Dar trebuie să scoţi o carte de succes pe suficient de multe pieţe, aşa încât să îţi poţi cumpăra legume şi mâncare pentru câine.

Reporter: O carte care a avut impact major asupra dumneavoastră?

Pierce Brown: Probabil "Călătorie la capătul nopţii", a lui Louis Ferdinand-Céline.

Reporter: Să ne imaginăm cum ar fi relaţia dintre oameni în viitor...

Pierce Brown: Depinde. Dacă progresul ştiinţific continuă neabătut, atunci este de aşteptat ca următoarea evoluţie să aibă în centrul autonomia: maşini care se conduc singure, case care se întreţin singure, asistenţi cu inteligenţă artificială. Asta va duce la mult timp liber şi la posibilitatea ca oamenii să interaţioneze mai mult. Dar dincolo de autonomie, văd o altă evoluţie: integrarea. Adică încorporarea tehnologiei în trupurile oamenilor, care să le monitorizeze starea de sănătate, să avem căşti audio implantate, GPS etc. Şi mai departe, văd o tehnologie care va interacţiona cu creierul omului. Realitatea virtuală va deveni la un moment dat mult mai atractivă şi mai interesantă decât varianta ei reală. Acest lucru va duce la scăderea interacţiunii umane în societăţile bogate şi la diminuarea culturalităţii. Sau intervine o recesiune geopolitică şi tehnologia îşi încetineşte rapid evoluţia. Acestea sunt predicţiile mele sumbre, doamnelor şi domnilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.