Ultimele două concerte ale turneului "Pianul călător" cu Horia Mihail vor avea loc pe 3 şi 5 iulie, la Bucureşti şi Constanţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pianistul Horia Mihail a pornit în turneul său naţional pentru a zecea oară, "Pianul călător" cântând în 2020 în aer liber, online şi on air, cu un repertoriu care a marcat aniversarea Beethoven 250.

Ultimele concerte vor avea loc vineri, de la ora 19.00, la Bucureşti, la Grădina cu filme - Cinema and More (Creart), şi pe duminică, de la ora 20.00, la Constanţa, în Parcul Teatrului Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski”. 

Anul acesta, turneul “Pianul călător” a ajuns la ediţia cu numărul 10, aşa cum era poate greu de prevăzut atunci când a început totul, în 2011, pornind de la o poveste găsită în cărţile de istoria muzicii, cea a turneului lui Franz Liszt din 1846-1847 prin ceea ce avea să devină mai târziu România.

În ultimul deceniu, Horia Mihail a vizitat zeci de oraşe din ţară însoţit de pianul călător sau cântând pe pianele din oraşele în care a ajuns. Acum, pianele călătoare puse la dispoziţie de Radio România, sunt încredinţate comunităţilor din Tulcea, Caracal, Deva, Alba Iulia şi Roman, dar drumul lor a fost mai lung şi, uneori fără să se oprească mai mult de o seară, a trecut prin multe oraşe care încă au nevoie de piane de concert.

Horia Mihail declara la jumătatea turneului: "La începutul anului 2011 am descoperit în subsolul Societăţii Române de Radiodifuziune mai multe instrumente ce fuseseră folosite odată pe scena Sălii Radio sau în diverse studiouri de înregistrare. Urmau a fi casate şi distruse, precum se întâmplase cu mai multe instrumente cu ani în urmă. Cu sprijinul radioului public, al partenerilor publici din întreaga ţară şi al unor sponsori am reuşit să le readuc la viaţă, aducându-le în diverse săli de spectacol din România unde nu existau piane de concert. (...). Am cântat deja câteva concerte în noile condiţii, în aer liber, în spaţii în care au fost respectate norme actuale impuse de guvern. E o senzaţie stranie, dar bună... Pentru că toate evenimentele online sau fără spectatori pe care le-am susţinut în perioada ce a trecut nu sunt ce trebuie".

În urma acestor turnee, Horia Mihail a publicat patru CD-uri la editura Casa Radio, care reflectă orientările repertoriale prin care a trecut în turneul "Pianul călător": "Pe urmele lui Franz Liszt", "100 % Beethoven. Romantic" sau albumul înregistrat alături de Orchestra Naţională Radio cu "Beethoven, Rachmaninov, Lutoslawski". 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.