O gală care va marca trei decenii de activitate a mezzosopranei Ruxandra Donose va avea loc, la începutul lunii iunie, la Opera Naţională Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare, care va conduce Orchestra Operei Naţionale Bucureşti. Conceptul regizoral poartă semnătura Paulei Stoica.

Ruxandra Donose, una dintre cele mai recunoscute mezzosoprane ale lumii, s-a remarcat în roluri precum Charlotte din opera „Werther”, de Jules Massenet, şi Carmen, în opera omonimă a lui Georges Bizet. De asemenea, marile scene ale lumii găzduiesc rolurile sale masculine, în travesti, precum Cherubino din „Nunta lui Figaro”, de W.A. Mozart, Sesto din „La Clemenza di Tito” şi Idamante din „Idomeneo”.

În 1990, a început o bogată activitate pe plan internaţional, pe marile scene ale lumii (Berlin, Viena,  München, Frankfurt, între altele) şi a participat la o serie de înregistrări la case de discuri importante din Mannheaim, Hamburg şi Frankfurt.

A evoluat pentru prima oară în Statele Unite ale Americii, în 1996, la Opera din San Francisco, în „Povestirile lui Hoffmann”, de Offenbach.

În anul 2002, a fost nominalizată la cea de-a 44-a ediţie a premiilor Grammy, la categoria cea mai bună interpretare, pentru „Stabat Mater”, lucrarare a compozitorului Antonin Dvorak. 

Şase ani mai târziu, a cântat în premiera mondială a operei „The Fly”, de Howard Shore, la Theatre du Chatelet din Paris, interpretând rolul feminin principal, Veronica. Anul 2010 i-a adus patru debuturi de rol importante în operele: „Don Giovenni”, de Mozart (rolul Dona Elvira), „Moartea Cleopatrei”, de Berlioz, „Orfeu şi Euridice”, de Gluck (rolul Orfeu, în travesti) şi „Il Farnace”, de Vivaldi, operă pe care a înregistrat-o pentru compania de discuri EMI Virgin Classics.

De-a lungul carierei artistice a colaborat cu unii dintre cei mai mari dirijori ai lumii, între care Claudio Abbado, Pierre Boulez, Sir Colin Davis, Mariss Jansons, Sergiu Celibidache, Donald Runnicles, Vladimir Jurowski şi Zubin Mehta.

A interpretat pe cele mai mari scene ale lumii precum Royal Opera House Covent Garden, the Metropolitan Opera New York, San Francisco Opera, Opera National de Paris, Vienna State Opera, Berlin Staatsoper, Los Angeles Opera, Deutsche Oper Berlin, Teatro Real, Madrid şi Tokyo.

„Cenuşereasa”, „Carmen”, „Norma”, „Werther”, „Cavalerul rozelor”, „Idomeneo” sunt opere în care Ruxandra Donose a interpretat cu mare succes roluri principale.

Biletele pentru gala aniversară pot fi cumpărate online şi de la casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti.

Evenimentul va avea loc pe 5 iunie, de la ora 18:30. Va dura maxim două ore, conform normelor oficiale în vigoare.

Purtarea măştii este obligatorie, va fi respectată distanţarea socială, iar spectacolul nu are pauză. Accesul în sala de spectacole se va face cu o oră înainte de a începe reprezentaţia. Pentru a participa la spectacolele Operei Naţionale Bucureşti vaccinarea nu este obligatorie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.