Joshua Kováč din Statele Unite ale Americii, Sanghyeok Park din Coreea de Sud şi Samuel Niederhauser din Elveţia sunt cei trei violoncelişti care s-au calificat în finala Secţiunii Violoncel a Concursului Internaţional „George Enescu” 2026. Cei trei finalişti vor reveni pe scena Ateneului Român luni, de la ora 18:00, pentru ultima etapă a competiţiei, în care vor interpreta câte un concert pentru violoncel şi orchestră, alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Case Scaglione.
Calificarea celor trei vine după o semifinală desfăşurată în două etape la Ateneul Român: în prima parte, concurenţii au interpretat o lucrare de George Enescu pentru violoncel şi pian, iar cea de-a doua parte a adus, în premieră în Concurs, formatul Play & Conduct.
În această formulă, cei şase semifinalişti au evoluat alături de Orchestra de Cameră Radio, cu Bogdan Zvorişteanu - concertmaestru invitat, fără dirijor la pupitru. Concurenţii au avut astfel un rol dublu, de solişti şi lideri ai ansamblului, construind interpretarea împreună cu orchestra şi conducând din postura de instrumentişti.
În urma celor două probe ale semifinalei şi a deliberării juriului Secţiunii Violoncel, prezidat de Arto Noras, Joshua Kováč, Sanghyeok Park şi Samuel Niederhauser s-au calificat în ultima etapă a competiţiei.
Finala aduce în prim-plan două dintre lucrările majore ale repertoriului pentru violoncel. Joshua Kováč şi Sanghyeok Park vor interpreta Concertul pentru violoncel în si minor, op. 104 de Antonín Dvořák, în timp ce Samuel Niederhauser a ales Concertul nr. 1 pentru violoncel în Mi bemol major, op. 107 de Dmitri Şostakovici.

Joshua Kováč, născut în 2007, este un violoncelist ceho-american care a obţinut în 2025 Premiul I la Concursul Internaţional Johansen şi Premiul I la Concursul Mahler. A susţinut recitaluri şi concerte în Statele Unite şi Europa, inclusiv la Carnegie Hall şi în cadrul Festivalului Ravinia, iar la numai 19 ani ajunge acum în finala Concursului Internaţional „George Enescu”.

Sanghyeok Park, născut în 2004 în Coreea de Sud, are deja în palmares Premiul al III-lea la Concursul Internaţional Ceaikovski, Premiul al II-lea la Concursul Internaţional de Violoncel Krzysztof Penderecki şi Marele Premiu al Concursului Internaţional de Violoncel David Popper. În 2025 a primit o menţiune de onoare a juriului la Primăvara de la Praga. Absolvent al Universităţii Naţionale de Arte din Coreea, îşi continuă studiile la Şcoala de Muzică Reina Sofía din Madrid, la clasa lui Ivan Monighetti.
Samuel Niederhauser, violoncelist elveţian, este laureat al unora dintre cele mai importante competiţii internaţionale dedicate tinerilor muzicieni. În 2022 a fost laureat al Concursului Regina Elisabeta, iar în 2023 a obţinut Premiul al III-lea la Concursul Internaţional de Violoncel Paulo de la Helsinki. Are o activitate concertistică atât ca solist, cât şi ca muzician de cameră şi cântă pe un violoncel Carlo Giuseppe Testore din 1690.
Cei trei finalişti au ajuns în ultima etapă după un parcurs început la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde s-au desfăşurat primele două etape ale Secţiunii Violoncel. Din cei 50 de tineri violoncelişti selectaţi pentru această ediţie, şase au ajuns în semifinală, iar trei continuă cursa pentru premiile Concursului Internaţional „George Enescu” 2026.
După finala de luni, juriul va decide câştigătorii Premiilor I, II şi III ale Secţiunii Violoncel a Concursului Internaţional „George Enescu” 2026.
Dirijorul american Case Scaglione se află în cel de-al şaptelea an în calitate de director muzical al Orchestrei Naţionale din Île-de-France. Anterior, a fost dirijor asociat al Filarmonicii din New York şi a încheiat recent un mandat de şase ani la Württembergisches Kammerorchester Heilbronn. În ultimele stagiuni, a colaborat cu orchestre precum NDR Elbphilharmonie, Filarmonica din New York, Orchestra Simfonică din Praga, Orchestra Filarmonicii Regale din Liverpool, Orchestra Simfonică Naţională a Irlandei şi Filarmonica din Hong Kong, iar în stagiunea 2025–2026 a revenit la Opera Naţională din Paris, unde a dirijat Evgheni Oneghin de Ceaikovski. În finala Secţiunii Violoncel a Concursului Enescu va conduce Orchestra Naţională Radio.
Concursul Internaţional „George Enescu” 2026 se desfăşoară la Bucureşti între 23 august şi 19 septembrie, reunind tineri muzicieni din întreaga lume. Ediţia din acest an se desfăşoară sub tema „În căutarea excelenţei / In Pursuit of Excellence” şi a înregistrat un număr record de 819 înscrieri din 58 de ţări - 756 pentru competiţie şi 63 pentru masterclassurile organizate în cadrul Concursului.
După încheierea Secţiunii Violoncel, Concursul continuă cu etapele dedicate Viorii şi Pianului, cu semifinalele şi finalele programate pe scena Ateneului Român.
Biletele pentru finala Secţiunii Violoncel şi pentru celelalte concerte ale Concursului Internaţional George Enescu 2026 sunt disponibile prin reţeaua oficială de ticketing Eventim.ro, în limita locurilor disponibile. Studenţii, elevii şi profesorii şcolilor şi universităţilor de muzică din întreaga ţară beneficiază de acces gratuit, în baza legitimaţiei de elev/student, respectiv a legitimaţiei de serviciu, în limita locurilor disponibile. De asemenea, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora beneficiază de acces gratuit, în limita locurilor disponibile, conform prevederilor legale.




























