Recitalul tenorului Jonas Kaufmann, programat duminică la 16.30, în cadrul Festivalului "Geroge Enescu", a fost reprogramat pentru o ediţie viitoare, din motive de sănătate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Tenorul Jonas Kaufmann îşi reprogramează recitalul de duminică, 17 septembrie, de la ora 16.30, la Ateneul Român din cadrul Festivalului Enescu 2017 pentru o ediţie viitoare a Festivalului, din motive de sănătate. Recitalul nu va fi înlocuit cu unul al altui artist, deoarece anunţul a fost primit de organizatorii Festivalului sâmbătă după-amiază, într-un timp prea scurt pentru a putea contracta un alt interpret", anunţă organizatorii.

“Jonas Kaufmann regretă enorm această reprogramare şi va reveni pentru a stabili data unui viitor recital în cadrul Festivalului”, se arată în mesajul primit de organizatorii Festivalului Enescu sâmbătă după-amiază.

De-a lungul anului, tenorul Jonas Kaufmann a fost nevoit să reprogrameze mai multe dintre apariţiile sale pe marile scene ale lumii din motive de sănătate.

Publicul poate recupera contravalorea biletului achiziţionat fie la magazinele sau centrele Eventim de unde a fost făcută cumpărarea, fie trimiţând un email la adresa contact@eventim.ro în cazul în care tichetul a fost luat online.

Deţinătorii de abonamente pentru seria Recitaluri şi Concerte Camerale vor beneficia de o reducere de 122 lei, pentru categoria I, respectiv 95 lei pentru categoria II. Procedura de returnare a sumelor menţionate va începe de luni, 18 septembrie, la biroul Eventim din holul principal al Ateneului Român.

Pentru restituirea sumelor este necesară prezentarea abonamentului în original la acest centru.

   

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.