Expoziţia "Portretul colecţionarului 40 de ani de la deschiderea Muzeului Colecţiilor de Artă", dedicată aniversării a 40 de ani de la inaugurarea Muzeului Colecţiilor de Artă, va fi deschisă vineri, la ora 17.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Expoziţia aduce în centrul atenţiei pasionaţi iubitori de frumos care şi-au încununat cariera de colecţionari de artă prin donaţiile făcute statului român pe parcursul secolului XX şi la începutul secolului XXI.

Grupaje reunind lucrări favorite ale colecţionarilor, portretele acestora şi ale unor membri ai familiei, obiecte de artă decorativă, fotografii şi documente evocă personalitatea şi preocupările diferiţilor colecţionari, relaţia lor cu artiştii preferaţi, creionând un întreg univers cotidian devenit astăzi pagină din istoria unui fenomen încă prea puţin explorat - colecţionismului românesc.

Urmărind un parcurs cronologic, expoziţia pune accent pe cele 16 donaţii făcute muzeului din 1990 până în prezent. În spatele unora dintre donaţii se află poveşti de viaţă emoţionante. Este cazul colecţiei avocatului Hurmuz Aznavorian formată în perioada interbelică şi donată în anul 2000 de Rodica Aznavorian Sfinţescu, fiica sa, pentru a împlini dorinţa tatălui dispărut în 1954, sau al colecţiei dr. Emanoil Romulus Anca şi Ortansa Dinulescu Anca, donată de aceasta din urmă pentru a împlini ultima dorinţă a soţului.

Expoziţia marchează contribuţia colecţionarilor la păstrarea dar şi la încurajarea artei plastice româneşti şi susţinerea unor artişti prea adesea supuşi constrângerilor materiale sau ideologice.               


          
Deschis la 21 august 1978 în fostul Palatul Romanit, una dintre cele mai vechi reşedinţe boiereşti de pe Calea Victoriei, ca secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, Muzeul Colecţiilor de Artă şi-a mărit de aproape patru ori patrimoniul în cele patru decenii de existenţă. Numărul colecţiilor a crescut de la 13, câte numără în momentul deschiderii, la 47 în 2018, însumând aproximativ 10 000 de piese, reprezentative pentru genuri artistice, epoci istorice şi zone geografice diferite.

Dintre acestea 37 sunt incluse în expoziţii permanente în trei sedii (Muzeul Colecţiilor de Artă, Muzeul K. H. Zambaccian şi Muzeul Th. Pallady), Alături de colecţii extrem de variate întâlnim aici multe colecţii monografice ale unor artişti ale căror lucrări au fost donate postum de familie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.