Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, acuză Televiziunea Română că a făcut „de râs”, pentru a doua oară consecutiv, ţara la concursul Eurovision şi vina este aceea că nu a ţinut cont în selecţia naţională de preferinţele telespectatorilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanta României, Ester Peony, nu s-a calificat, joi seară, în finala concursului Eurovision de la Tel Aviv. Ea a prezentat în concurs piesa „On a Sunday”.

„Felicit TVR pentru a doua finală la Eurovision ratată consecutiv pentru România! Sute de mii de euro din bani publici cheltuiţi  pentru a face ţara de râs. Din păcate, reprezentanta României nu se află printre finalişti. Nici nu e de mirare! Să ne amintim că în finala selecţiei naţionale, juriul, bine ales de TVR, a desemnat-o pentru a reprezenta România pe artista care s-a aflat pe ultimul loc în preferinţele telespectatorilor”, a scris vicepreşedintele PNL.

El a subliniat: „S-a dovedit că nemulţumirile publicului de atunci au fost întemeiate şi inevitabilul eşec al României nu a întârziat să apară. Încă o dată, conducerea TVR a dat dovadă de o crasă incompetenţă managerială încă din faza incipientă a acestui concurs. Reuşita României a fost total compromisă din cauza felului în care a fost organizată selecţia naţională, când juriul a fost format în majoritate din specialişti străini şi nu s-a ţinut cont de votul românilor”.

El consideră că este „sfidător” felul în care se cheltuie pentru participarea la acest concurs „milionul de euro din banii contribuabililor pentru ca mai marii televiziunii publice să iasă la plimbare şi să terfelească România în lume”.

În concluzie, Ştirbu a transmis: „Conducerea TVR trebuie să plece! Pentru acest al doilea eşec consecutiv pe banii românilor şi cu onoarea României batjocorită, conducerea TVR ar trebui să pună înapoi banii publici cheltuiţi nejustificat cu Eurovisionul şi să plece. Acest concurs muzical a ajuns să fie doar un prilej de excursii excentrice pentru dna Doina Gradea şi echipele din TVR, dovada vie o reprezintă faptul că nici măcar nu reuşim să ne calificăm printre primele 10 ţări din Europa. Stau şi mă întreb, oare cum poate ajunge vreodată televiziunea publică un post de televiziune profitabil ţinând cont de modul în care sunt gestionaţi banii de acuala conducere. Şi să nu uităm nici de jaful banului public de la Cerbul de Aur! Un alt prilej pentru TVR de a arunca cu banii contribuabililor pe fereastră pentru un proiect mediocru care nu a fost nici pe departe un succes de audienţă. Generozitatea din banii românilor a consiliului de administraţie al TVR pentru concursuri muzicale ratate nu are limită şi a provoacat un val uriaş de nemulţumiri în rândul populaţiei. Doamnă Doina Gradea, vă anunţ, în concluzie, că sunteţi şi dumneavoastră descalificată! Lăsaţi TVR să meargă mai departe!”.

Delegaţia României la Eurovision 2019 a fost formată din 11 persoane şi a avut nevoie de un buget de 100.000 de euro, după cum au anunţat reprezentanţii TVR într-o conferinţă organizată în urmă cu două săptămâni.

Şefa delegaţiei, Smaranda Vornicu-Shalit, a declarat atunci: „Am ales să mergem cu un minim necesar de oameni. Vom fi 11, dintre care şase artişti şi regizorul. Bugetul este de aproximativ 100.000 de euro, din partea TVR, dar avem şi sponsori. Ne-am străduit să gestionăm cât mai responsabil acest buget”. Delegaţia ţării noastre s-a deplasat în Israel pe 5 mai.

Până la momentul publicării acestei ştiri, TVR nu a răspuns solicităţii News.ro de a comenta.

România a participat acum pentru a 20-a oară în concurs.

Finala Eurovision Song Contest va avea loc sâmbătă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.