Actriţele Emma Watson, Kristen Stewart şi Claire Foy o interpretează pe Julieta, eroina lui Shakespeare, în calendarul Pirelli pe 2020, proiect artistic care a cuprins şedinţe foto în Verona şi Paris imaginând tragicul personaj aşa cum ar fi fost în viaţa ulterioară, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Toate calendarele marchează trecerea timpului, dar cele produse de Pirelli, recunoscute pentru fotografiile nud, reflectă gusturile publicului care s-au schimbat foarte mult.  

Imaginile surprinse în timpul şedinţelor de fotografiat pentru calendarul anului 2020, fotograful Paolo Roversi a pus-o în centrul scenei pe Julieta, eroina lui William Shakespeare, interpretată de actriţele Emma Watson, Claire Foy şi Kristen Stewart.

Roversi a realizat fotografiile, intitulate "Looking for Juliet", în Paris şi Verona, cerând fiecărei actriţe să prezinte o latură diferită a iubitei lui Romeo. 

"Este frumos să ai o poveste în spatele imaginii fixe. Cred că asta face o imagine mai bogată", a spus Watson. Actriţa britanică Mia Goth a fost fotografiată, împreună cu cantautoarea chineză Chris Lee, actriţa americană Indya Moore şi Yara Shahidi, cântăreaţa spaniolă Rosalía şi artista franco-italiană - şi fiica lui Roversi - Stella Roversi.

Foy, care o interpretează pe regină în serialul dramă produs de Netflix a spus: "El caută o Julieta de 35 de ani. Este noua interpretare modernă a lui Paolo despre ea". 

Calendarul a devenit publicaţie anuală în 1963, însă apariţia lui a fost întreruptă în 1974. Zece ani mai târziu, a devenit din nou anual.

Creat de directorul artistic britanic Derek Forsyth, calendarul a fost cunoscut pentru faptul că apare în ediţie limitată. În 1993, compania a decis să reinventeze calendarul, aşa cum în anii 1990 atletul Carl Lewis a apărut cu pantofi cu toc stiletto. Autorii au renunţat la tema inspirată de anvelope. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.