Angajaţii de la Ambasada Marii Britanii în România, împreună cu ambasadorul Andrew Noble, au marcat Ziua Internaţională a iei, îmbrăcând cămăşi tradiţionale şi dansând o horă în grădină.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În fotografiile publicate pe Facebook, echipa Ambasadei a dansat o horă, păstrând distanţa recomandată, iar Andrew Noble apare în imagini şi cu o sapă pe umăr. 

"Ne-am adunat astăzi în frumoasa grădină a ambasadorului britanic pentru a celebra Ziua Internaţională a Iei, sărbătoare cunoscută şi sub numele de Sânziene sau Drăgaica. Sărbătorim tradiţiile fermecătoare ale acestei ţări şi aplaudăm caracterul modern determinat de profesioniştii înalt calificaţi în sectorul IT şi cel al limbilor străine, pe lângă alte multe sectoare de care România se poate mândri", se arată într-un mesaj pe Facebook.

"Aici suntem noi, staff-ul ambasadei, împreună după prima oară de când a început pandemia. Suntem aici să marcăm începutul verii, lumina şi bucuria vieţii, de o importanţă cu atât mai mare în aceste timpuri dificile. Ne-am bucurat de interacţiunile directe dintre colegii pe care nu i-am mai văzut de trei luni de când muncim de acasă. Un eveniment binevenit pentru sănătatea noastră mentală şi prietenia dintre cele două ţări!", au scris cei de la Ambasadă. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.