Două trupe din Ungaria, de la Teatrul Naţional din Pécs şi Teatrul Cetăţii "Gyula", vor fi prezente anul acesta în programul celei de-a 24-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic Arad, care va avea loc între 15 şi 25 noiembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Teatrul Naţional din Pécs are deja publicul său în Arad, spectacolele sale fiind apreciate şi aşteptate. După ce, în 2016, a prezentat la FITCA „Metoda Grönholm” de Jordi Galceran, în regia lui Ádám Horgas, anul acesta Naţionalul din Pécs vine la Festival cu spectacolul „12 oameni furioşi” de Reginald Rose, în regia lui László Méhes.

Doisprezece juraţi trebuie să decidă soarta unui tânăr acuzat de a-şi fi omorât tatăl. Un excelent pretext ales de dramaturg pentru a scoate la iveală cele mai ascunse cotloane ale firii omeneşti, dar şi o lume plină de prejudecăţi, mereu actuală. Un spectacol de suspans, o poveste pasionantă despre dreptate, justiţie, temei, un spectacol despre oricare dintre noi.

Reprezentaţia este programată în a doua zi de Festival, vineri, 16 noiembrie, ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Clasic din Arad şi are traducere în limba română.

Cea de-a doua prezenţă internaţională în cadrul Festivalului de Teatru Clasic Arad este spectacolul „Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi” după Tom Stoppard, pus în scenă de Tapasztó Ernő (director artistic al companiei de teatru Aradi Kamaraszínház) şi programat duminică, 25 noiembrie, ora 19.00, în Sala Mare.

Spectacolul este o coproducţie Teatrul Cetăţii „Gyula” (Ungaria), Compania de teatru Aradi Kamaraszínház şi Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

Distribuţia spectacolului este formată din actori ai celor trei instituţii partenere: Tege Antal, Gulyás Attila, Megyeri Zoltán, Lung László Zsolt, Alexandra Gîtlan, Köleséri Sándor, Éder Enikő, Lovas Zoltán şi Iulia Pop. Pentru rolul Rosencrantz, actorul Tege Antal a primit premiul „Őze Lajos” pentru "cel mai bun rol masculin" la Festivalul Shakespeare din Gyula (Ungaria).

În ultima seară de Festival, două personaje secundare shakespeariene, pe care dramaturgul şi scenaristul britanic Tom Stoppard  le-a scos din anonimat în 1967, vă invită la un spectacol deopotrivă comic şi filosofic. Spectacolul beneficiază de supratitrare în limba română şi este recomandat tinerilor peste 16 ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.