În paginile ziarelor din anii ‘30, ‘40, Gazeta Municipală, Ilustraţiunea Română, Albina, revistele Cinema şi Radio-Adevărul publicau în luna decembrie articole care criticau administraţia locală, poveşti şi istorii despre cum se sărbătorea Crăciunul la noi şi în lume, editoriale pline de spirit, întâmplări ale semnatarilor articolelor precum Constantin Bacalbaşa, dar şi desene şi ilustraţii semnificative realizate de Victor Ion Popa, scriitor, om de teatru.
În Gazeta Municipală, organ săptămânal de informaţie şi critică edilitară, în numărul din 20 decembrie 1936, pe prima pagină a fost publicat un desen de Victor Ion Popa, ”Darul pe care Moş Crăciun îl aduce consilierilor”, iar Moş Crăciun este desenat cu urna pe care scria ”Alegeri comunale”.
Ziarul, care apărea în fiecare duminică, a publicat anul următor, pe 19 decembrie 1937, un alt desen de Victor Ion Popa, cu explicaţia: ”Moş Crăciun: Găsesc bulevardul Brătianu tot cum l-am lăsat anul trecut. Se cunoaşte că nu mai este Dobrescu primar”.
Mai jos, o Scrisoare de Crăciun a scriitorului din volumul ”Ghiceşte-mi în cafea”, care era în tipar la editura Ideea. În acelaşi număr, Aurel Tita scria un articol intitulat ”Primul Crăciun studenţesc”.
”Pe Moş Crăciun l-am cunoscut odată mai de mult, între un colind şi copilărie. De-atunci au trecut ani şi zăpezi şi Moş Crăciunul copilăriei s-a retras, cuminte, printre amintiri. Cu ani mai târziu, l-am cunoscut pe Moş Crăciun la oraş. Credeam că i se spune «Domnul Crăciun» (...) La oraş, l-am regăsit pe Moş Crăciun neschimbat. Cum îl ştiam, bătrân şi blând, Moş Crăciun îşi purta cu multă evlavie aceeaşi barbă mare, colilie. În picioare avea ciorapi groşi de miţă, făcuţi într-un cârlig, opinci de obiele, strânse voiniceşte, cu nojiţe şi înfofolite în tusluci – că era Moşul bătrân şi pregeta, iarna vrăjmaşe şi un ger năprasnic (...) Până la gara de Nord, venise cu «trinul», cu bilet de-a treia. Dar dela gară încolo nu-i mai rămăseseră crăiţari să ia tramvaiul”.
Şi în 25 decembrie 1938, Gazeta Muncipală ieşea pe piaţă cu un desen pe prima pagină de Victor Ion Popa - ”Moş Crăciun în Bucureşti”, cu explicaţia ”Norocul vostru cetăţeni, că U.C.B.(Uzinele Comunale Bucureşti, n.r) a curăţat la timp străzile de zăpadă. Altfel...”.
În acelaşi număr, redactorii au publicat o ”Întâmpinare lui Moş Crăciun”. ”La serbarea Pomului de crăciun a funcţionarilor percepţiei 5 comunale, care a avut loc joi, la sediul din strada Bibescu Vodă, s’a citit următoarea întâmpinare în versuri, opera funcţionarului Ion Niculescu Predeal: ”Bine ai venit, Moş Crăciun!/ Noi te ştim. Ai suflet bun!/ facei ce poţi şi te gândeşti,/ Ca să nu ne ocoleşti,/ Cu desaga-ţi fermecată,/ Vii şi pe la noi odată,/ Într’un an. Îţi mulţumim,/ Şi cu toţi făgăduim/ Că vom fi ascultători,/ Toţi cuminţi, tot muncitori.
Moşule, noi îndrăsnim,/ Să ne plângem, să-ţi vorbim/ Şi dacă ai vreo putere,/ Du-te, intervino, cere/ Să ni se-ndulcească traiul,/ Să ne plătească tramvaiul./ Domn-Primar să reflecteze,/ Să nu se retrogradeze./ Căci salariul e prea mic,/ E aproape de nimic(...)”.
În pagina 3, era publicat un articol-sinteză, intitulat ”Crăciunul la români şi la alte popoare”, extras din lucrarea ”Crăciunul la diferite popoare” a regretatului Domenico Caselli.
Anul următor, Gazeta apărea pe prima pagină cu o reproducere după o gravură a celebrului pictor german Albrecht Durer, ”Naşterea Domnului”. Iar unul dintre cele mai savuroase articole este cel care reproduce fragmente din memoriile lui Constantin Bacalbaşa - ”Crăciunul în Bucureşti la 1871”.
El scrie: ”Crăciunul de la 1871? Vârsta de atunci îl aştepta cu nerăbdare. De pe la ceasurile 10 din seară, începea să răsune Bucureştiul de strigătele ascuţite ale colindătorilor, în noaptea ajunului. Pe vremea aceea colindătorii erau copiii din mahalale, copiii oamenilor săraci care eşeau ca să aducă acasă, acolo unde erau vetrele mai reci şi inimile mai pustii, tot ce putea aduna ca mere, nuci şi covrigi.
Centrul comercial era mai rece şi mai puţin primitor de astfel de manifestaţiuni tradiţionale: însă cu cât te depărtai către margine, răsuna tot mai des cântatul cristalin al copiilor: «Bună dimineaţa la moş ajun! Ne daţi? Ne daţi?»”.
Bacalbaşa povesteşte anii fără griji.
”Când au mai trecut doi ani după ce am venit la Bucureşti am plecat şi eu cu «bună dimineaţa». Era pe vremea aceia obiceiul ca şi liceenii adunaţi în grupuri măricele, care de multe ori ajungeau până la 40, să plece cu moş ajunul. Fiindcă erau pe acea vreme multe case care respectau datina şi-şi făceau o plăcere şi o petrecere din primirea colindătorilor. Era actorul Pascaly care, de cu seară se instala în antreul casei din dărătul unei mese mari pe care se afalau coşuri cu nuci, cu covrigi, cu covrigi din cei mici, cu mere, cu pahare pentru vin, cu samovarul cu ceaiu. Şi alăturea damigenele cu vin. Până aproape de ziuă Pascaly primea neobosit şi vesel şi ura copiilor sănătate şi un an mai spornic şi ciocnea paharul şi avea câte o vorbă bună pentru fiecare”.
O altă întâmplare din vremea tinereţii lui Bacalbaşa are în centru o seară de ajun de pomină. ”Într’un an oarecare ne-am adunat mulţi, erau aproape de patruzeci, dar nu-mi aduc aminte de nici unul. Ştiu numai că printre noi era şi Alexandru Macedonsky. Tot ciocnind paharele prin casele pe unde trecusem am ajuns destul de ameţit la locuinţa surorilor Laura şi Smărăndiţa B. unde întrega familie era adunată. Am fost primit cu braţele deschise. Drept mulţumire am vărsat un pahar de vin peste mâna d-şoarei Laura, care, în camizolă alba, făcea onorurile casei”.
Un alt articol în organul edilitar din 24 decembrie 1939, ”Pomul de Crăciun al funcţionarilor comunali”, de altfel un eveniment care avea loc anual în Capitală, consemna că ”D. primar general Dombrowski a făgăduit că va veni în ajutorul funcţionarilor cu salarii mici”. Primarul a declarat că ”faţă de timpurile vitregi prin care trecem, a hotărât să vină în ajutorul funcţionarilor cu salarii modeste şi le va acorda unele înlesniri pentru a le da posibilitatea să poată activa în interesul instituţiunei fără a avea permanent grija existenţei”.
Mihail Dragomirescu, directorul Gazetei Municipale, scria în editorialul din 22 decembrie 1940, despre ”Crăciunul sătul...”.
”Fără îndoială că şi la Crăciunul anului 1940, o bună parte şi chiar mulţi, vor călca pe şleaurile tradiţiei gastronomice. Îşi vor scutura buzunarele şi de unde au sau nu au, vor găsi bani pentru a-şi face datoria către stomac”.
În Ilustraţiunea Română din 24 decembrie 1936, o fotografie de pe frontul naţionaliştilor spanioli era explicată: ”Crăciunul pe frontul naţionaliştilor spanioli e de un tragic neasemuit. Oameni trişti şi resemnaţi, continuă totuşi lupta fratricidă, în nădejdea unor zile mai bune, ale căror zori întârzie să se arate...”.
George Potra, la rândul său, descria petrecerile bucureştenilor, iarna, în articolul "Petrecerile bucureştenilor de acum o jumătate de veac”, în numărul din Gazeta Municipală, datat decembrie 1942.
"Pentru bucureşteni, plimbarea cu sania era una din cele alese plăceri, iar atunci când ninsoarea era densă şi liniştită era o adevărată îmbulzeală pe Podul Mogoşoaiei şi în special la Şosea. Săniile boiereşti cât şi cele birjereşti (...) erau trase de cai voinici şi frumoşi acoperiţi (...). O altă petrecere de iarnă erau balurile, unele mascate, altele nu. Cele cu caracter public şi oarecum pentru elita burghezimei, se ţineau în sala Bossel, iar celelalte în sala Franzelaru, în sala Zeipser, la Pomul Verde, la Jicniţa şi Dacia. Cele mai simple baluri se dădeau însă la Hârdău unde servitoarele veneau desculţe, se spălau la hârdău şi apoi se încălţau cu ghetele sau pantofii ce-i aduceau în mână.
Numai astfel puteau să intre în sală, fiindcă patronul nu dădea voie nimănui să-i murdărească duşumelele. La cest bal de ultimă categorie, veneau uneori şi tineri din lumea bună. În afară de cele amintite, în mai toate saloanele boierilor bucureşteni se dădeau baluri frumoase. Cele mai aristocratice însă şi neîntrecute în acelaşi timp erau acelea din saloanele prinţesei Grigore Şuţu, actualmente palatul Crissoveloni de lângă statuia Brătianu şi în saloanele doamnei Otetelişanu de pe Calea Victoriei, Terasa de mai târziu, în locul căreia s-a ridicat Palatul Telefoanelor ce n’are nimic comun cu specificul oraşului”.
În Albina din 12 decembrie 1928, revistă enciclopedică populară, Vasile Şoimaru descria "Crăciunul la noi şi la alte neamuri”.
"Crăciunul e cea mai de seamă sărbătoare a creştinilor. El aminteşte Naşterea Domnului nostru Isus Cristos, Mântuitorul oamenilor. Ori ce român, fie el bogat ori sărac, caută să prăznuiască această zi mare după puterile lui. Ştim cu toţii cari sunt datinele Crăciunului la noi, de aceea vom arăta cum sărbătoresc şi alte neamuri această zi. În Bretania (Franţa), în satele de pe malul mării care îşi înalţă valurile până hăt departe în viforniţa iernii, oamenii se duc în noaptea Crăciunului la biserică. Clopotul se aude aci tânguios, aci vesel, iar in biserica luminată lumea stă îngenunghiată şi ascultă cucernic vestirea Naşterii Mântuitorului. Femeile, ai căror bărbaţi, părinti ori feciori sunt duşi pe mare cine ştie în ce ţări depărtate la pescuitul batogului, plâng cu gândul la cei duşi din cari mulţi poate nici nu se vor mai întoarce. După slujba, care se sfârşeşte după miezul nopţii, lumea se întoarce acasă cu sufletul mai împăcat, cu nădejdea în Cel de sus care le va fi ascultat ruga. În Anglia nu se sărbătoreşte Crăciunul ci Anul nou. Sărbătorirea Anului Nou începe la englezi cu mult înainte de 25 Decembrie şi se sfârşeşte iarăşi cu câteva zile în urmă. Pentru acest popor sărbătorirea Anului nou, sau Cristmas cum îi spun ei e un prilej de petrecere iar nu de reculegere. Se mânâncă bine, se bea tot aşa şi se petrece in lege. La uşi se agaţă crenguţe de vâsc. Îşi au şi englejii datinele lor”, scrie autorul.
El explica şi cum se petrec sărbătorile de iarnă şi peste Ocean.
"America fiind o ţară mai mult de adunătură, căci acolo se găsesc din toate neamurile de pe suprafaţa pământului, fiecare îşi serbează Crăciunul după datinele apucate din moşi strămoşi. Numai că, trăind de atâta vreme acolo, datinele lor s'au cam amestecat. În Italia Crăciunul e un prilej de bucurie cucernică italienii îşi au datinele lor cari nu se prea deosebesc de ale altor neamuri.
La ruşi Crăciunul se serbează cam tot ca la noi. Femeile însă, cari cred mult în farmece şi eresuri, caută să-şi afle ursita în noaptea Crăciunului cum fac fetele noastre în noaptea Bobotezii: varsă ceară într'un vas cu apă în clocote şi îşi prezic soarta după cum s'alege ceara. Altele pun în fundul unui pahar plin cu apă un ban de argint şi stau ceasuri întregi să vadă aparând pe ban chipul ursitului lor. Stând însă atâta vreme cu privirile încordate şi cu gândul înfierbântat, unora li se pare că văd un coşciug sau cine ştie ce altă bazaconie care proroceşte moartea. În Ukraina fetele fac cerc în jurul unei grămăjoare de boabe, în care au ascuns un inel. În cerc se introduce un cocoş, care ciugulind boabele, dă peste inel şi-l mişcă din loc. Inelul alunecă spre una din fete şi aceasta este predestinată să se mărite în anul ce vine. Copiii cu colinda e însă şi rămâne unul din cele mai frumoase obiceiuri ale românilor şi cari nu se prea găsesc la alte neamuri. Glasurile lor nevinovate încântă parcă sufletul şi aduc mângâere în inimile cele mai îndurerate. Şi care e gospodina care nu întinde micuţilor colindători un măr, un covrig sau câteva nuci când aude sub ferestre: Bună dimineaţa, la moş Ajun, ne daţi ori nu ne daţi?". Şi... le dă un covrig să nu moara de frig" ... şi le dă o nucă să nu se dea cu capul de ulucă "...! Sfinte şi frumoase datini cari nu vor pieri decât odată cu suflarea românească !...”.
Pagina de Facebook Reclame Vechi Româneşti prezintă un număr special de Crăciun Radio-Adevărul, care a apărut în 22 decembrie 1935, cu actriţa Shirley Temple, pe copertă.
Revista Cinema anunţa, tot pe copertă, pregătirile de Crăciun din decembrie 1940. “Grijulie, tânăra “steluţă” îşi aşează ciorăpeii pe sobă pentruca Moş Crăciun să aibe unde-şi descărca tolba…, în locul tuturor lucrurilor frumoase pe care le aşteaptă, ar prefera însă suntem siguri, ca bătrânelul unchiaş să ne aducă nouă, tuturor, porumbelul păcii…”, este textul de pe coperta revistei Cinema 1940.
În anii 1980, Crăciunul apare din ce în ce mai rar în paginile ziarelor româneşti. Moş Crăciun fusese înlocuit încet-încet cu Moş Gerilă. Regimul comunist interzisese orice referire la marea sărbătoare creştină, Naşterea Domnului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
