„De la Manet la Koons”, prima licitaţie a anului este dedicată unei colecţii de grafică şi gravură europeană, semnată de marii maeştri ai lumii, va avea loc pe 25 ianuarie la Artmark.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lucrări de Picasso, Dali, Monet, Matisse, Magritte sau Gauguin, dar şi de maeştri români aparţinând avangardei universale - Victor Brauner, Marcel Iancu sau Hedda Sterne vor fi licitate de la ora 19.00, online şi prin telefon. 

„Venus girafă” de Salvador Dali, o sculptură din bronz, are o estimare stabilită între 4.000 şi 6.000 de euro. 

Lucrarea face parte dintr-o ediţie limitată de 1.500 de piese, fuzionate de Venturi Arte (Bologna). A fost concepută şi turnată pentru prima dată în anul 1973, în bronz, în tehnica „cerii pierdute”. 

Parte a mişcării suprarealiste a secolului XX, piesele de artă ale lui Salvador Dalí reprezintă adevărate manifestări ale inconştientului, rezultate în urma contractării durităţii materiale şi a irealităţii care se transmite prin aceasta.

În licitaţie este şi „Stephan Roll” de Victor Brauner (estimată între 2.500 şi 3.500 de euro), un tuş şi acuarelă pe hârtie. 

De Stephan Roll, poet şi prozator de avangardă, pe Victor Brauner avea să îl lege o strânsă prietenie, cei doi desfăşurându-şi activitatea în cadrul aceloraşi medii de avangardă ale epocii („75 HP”, „Punct”, „Integral”, „Unu”). Brauner şi va aduce contribuţia ca ilustrator în cadrul a două volume ale sale, „Poeme în aer liber” (1929) şi „Moartea vie a Eleonorei” (1930), editate de Stephan Roll în cadrul Colecţiei Integral şi a Editurii Unu. 

„Yellow Pumpkin” de Yayoi Kusama (după), o lucrare din polipropilenă, a fost estimată între 800 şi 1.200 de euro. 

De vineri, cele 111 loturi pot fi văzute la Palatul Cesianu-Racoviţă din Bucureşti. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.