David Goldblatt, una dintre marile figuri ale fotografiei sud-africane, care a urmărit evoluţia societăţii din ţara sa de după apartheid, a murit luni la vârsta de 87 de ani, a anunţat Centrul Pompidou. Muzeul naţional de artă modernă i-a consacrat prima mare retrospectivă în Franţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"A murit liniştit în somn, la ora 5.37 dimineaţa, la domiciliul său din Johannesburg", a precizat Liza Essers, directoarea galeirie Goodman care îl reprezenta, potrivit site-ului culturebox.francetvinfo.fr. 

David Goldblatt, care a murit la vârsta de 87 de ani, "era una dintre figurile majore ale fotografiei epocii noastre, o conştiinţă etică şi morală a rolului artistului în societăţile noastre", a declarat Bernard Blistène, directorul Muzeului naţional de artă modernă. Obiectivul aparatului său a surprins 70 de ani ai societăţii sud-africane.

Născut în 1930 într-o familie evreiască de origine lituaniană şi letonă, el a trebuit să preia afacerea cu îmbrăcăminte a tatălui său când acesta s-a îmbolnăvit, pe vremea când visa să devină fotograf şi făcea deja portrete ale oamenilor din jurul său, de pe stradă. La 30 de ani a putut să devină fotograf pe deplin. 

David Goldblatt nu a fost un fotojurnalist. El a făcut fotografie documentară şi chiar dacă spunea că "arta nu mă interesează" exista multă frumuseţe în imaginile sale. La retrospectiva de la Centrul Pompidou, în februarie 2017, el se definea ca "un realist, care prezintă lumea care mă înconjoară". 

"Pentru mine, fotografia este o unealtă magică pentru că ea redă clar realitatea şi în acelaşi timp altceva decât realitatea. Această tensiune mă stimulează", afirma fotograful. 

Neobosit, timp de decenii, el a parcurs ţara natală povestind prin intermediul aparatului său foto istoria, geografia, societatea sa. El a fotografiat oameni şi locuri semnificative din structurile sociale. A urmărit grupuri sociale şi "rasiale", sub apartheid şi după, atunci când societatea păstra urmele segregării instituţionalizate. În anii 1960, a fost interesat de minele din ţara sa, de directorii albi ca şi de muncitorii de culoare. 

David Goldblatt a publicat în marile reviste internaţionale, de la The New York Times la The Observer şi lucrările sale au fost expuse în lumea întreagă. A fost primul fotograf sud-african care a avut o expoziţie individuală la Muzeul de Artă Modernă (MoMA) de la New York, în 1988.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.