Conferinţa „Personalităţi marcante ale României: Nicolae Titulescu”, organizată de Fundaţia Europeană Titulescu şi de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” - Peste 300 de participanţi din mediul academic, diplomatic, politic şi de business
Share
Peste 300 de reprezentanţi ai mediului academic, diplomatic, politic şi de business au participat joi la Conferinţa „Personalităţi marcante ale României: Nicolae Titulescu”, organizată de Fundaţia Europeană Titulescu şi de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”. De asemenea, documente originale au fost prezentate prezentate în premieră publicului.
”Peste 300 de participanţi au răspuns invitaţiei Fundaţiei Europene Titulescu şi Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” la conferinţa dedicată uneia dintre marile personalităţi ale diplomaţiei şi vieţii publice româneşti: Nicolae Titulescu. Evenimentul a reunit reprezentanţi ai mediului academic, diplomatic, politic, cultural şi de business, precum şi numeroşi reprezentanţi ai societăţii civile, într-un demers dedicat recuperării şi valorificării memoriei şi operei lui Nicolae Titulescu”, anunţă organizatorii.
Conferinţa a fost deschisă de conf. univ. dr. Mireille Rădoi, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, urmată de alocuţiunea lui Robert Lupiţu, redactor-şef al publicaţiei Calea Europeană, moderatorul evenimentului.
”Primul moment central al conferinţei i-a aparţinut lui Adrian Năstase, director al Fundaţiei Europene Titulescu, fost prim-ministru şi fost ministru al afacerilor externe al României. Prezentarea sa a urmărit personalitatea lui Nicolae Titulescu din multiple perspective, de la contextul istoric şi rolul diplomaţiei până la raportul dintre politica externă şi interesul naţional, cu referire la mecanismele şi „canalele profunde” ale diplomaţiei. Un moment important al intervenţiei l-a constituit prezentarea unor demersuri ale Fundaţiei Europene Titulescu privind repatrierea osemintelor lui Nicolae Titulescu, precum şi recuperarea unui important patrimoniu documentar legat de marele diplomat român”, transmit organizatorii evenimentului.
Conferinţa a continuat cu prelegerea lui Ştefan Dumitrache, director al Muzeului Municipal Curtea de Argeş, care a abordat rolul Francmasoneriei Române în procesul de făurire a statului naţional.
”Prezentarea a fost completată de un important suport documentar, alcătuit din cărţi, fotografii, scrisori şi alte documente istorice, provenite din patrimoniul BCU şi din colecţia personală a domnului George Savancea. Documentele unice au fost expuse în holul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, oferind participanţilor posibilitatea de a vedea în mod direct o serie de mărturii originale cu valoare istorică şi documentară deosebită. Expoziţia a reprezentat una dintre componentele distincte ale evenimentului, transformând spaţiul BCU într-un veritabil loc de întâlnire între discursul istoric şi documentul autentic”menţionează sursa citată.
Printre cei prezenţi s-au numărat prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, prof. univ. dr. Mihnea Costoiu, prof. univ. dr. Radu Bălănescu, prof. univ. dr. Teodor Vasile, Excelenţa Sa ambasadorul Radu Safta, George Butunoiu, preşedintele Clubului Politica.
Share
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.