Editura Arthur lansează concursul de creaţie „Locuieşte în poveste!” pentru copii cu vârste între 10 - 16 ani. Lucrările câştigătoare sunt publicate într-o antologie din colecţia "Cărţile mele".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Finaliştii pot participa într-o tabără în cadrul căreia se desfăşoară ateliere moderate de scriitori, lingvişti şi ilustratori români. Pe lista invitaţilor nelipsiţi din taberele Arthur sunt: Florin Bican, Adina Popescu, Dan Ungureanu, Ioana Nicolaie şi Mircea Cărtărescu.

Anul acesta, tema concursului este: "Salt în poveste".

Imaginaţi-vă că pentru câteva clipe puteţi intra într-o poveste care vă place sau care, dimpotrivă, v-a dezamăgit. Aveţi puterea să schimbaţi perspectiva din care e narată acea poveste, să deveniţi un personaj, să inventaţi noi întâmplări sau dialoguri, să creaţi un personaj nou etc. Daţi frâu liber imaginaţiei şi faceţi în aşa fel încât povestea să devină a voastră.

Secţiunea de Scriere Creativă

Alegeţi un roman publicat la Editura Arthur, scrieţi un text de maximum 6000 de semne cu spaţii (aproximativ 3 pagini în Word) pornind de la tema prezentată mai sus şi înscrieţi-l până la data de 15 august 2020.

Secţiunea de Ilustraţie 

Ilustraţiile trebuie să pornească de la un roman publicat la Editura Arthur şi să respecte tema „Salt în poveste". Puteţi propune o reinterpretare a unor romane deja ilustrate sau să propuneţi ilustraţii la romane care nu au ilustraţii. Ilustraţiile pot fi realizate în orice tehnică (acuarelă, ulei, tempera, tabletă grafică etc.) vor fi încărcate online (mărimea maximă a fişierului fiind de 20 MB). Un concurent poate trimite maximum 4 ilustraţii.

Lucrările participanţilor vor fi evaluate de un către un juriu format din: Florentina Sâmihăian (coordonatorul colecţiei Cărţile mele, profesor la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti) Ioana Nicolaie (scriitoare), Adina Popescu (scriitoare), Florin Bican (scriitor), Dinu Dumbrăvician (designer de carte, profesor la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti), Dan Ungureanu (ilustrator), Diana Zografi (redactor-şef la Editura Arthur).

Juriul va alege cele mai interesante şi autentice 10 texte şi 4 ilustraţii.

Premiile oferite celor 14 câştigători constau în: participarea la tabăra de creaţie „Locuieşte în poveste!” la Alma Vii în 2021, alături de scriitori, lingvişti, artişti vizuali, ilustratori; publicarea textelor şi ilustraţiilor câştigătoare în volumul „Salt în poveste. Juniorii”.

Conceptul care stă la baza proiectului „Locuieşte în poveste!” este dezvoltarea creativităţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.