Filarmonica „George Enescu” va transmite vineri, pe canalele online, înregistrarea unui concert-eveniment cu valoare istorică, din 9 octombrie 1997, condus de marele dirijor de origine română Erich Bergel (1930-1998).
Într-o serie de concerte de la începutul stagiunii 1997-1998, Erich Bergel a apărut pentru ultima dată pe scena Ateneului Român, cu numai câteva luni înainte de moarte, concerte care au rămas în memoria publicului drept momente de referinţă ale vieţii muzicale.
Programul ales pentru această transmisie, care va debuta la ora 19:00, este alcătuit din „Fantezia pe o temă de Thomas Tallis”, compusă de Ralph Vaughan Williams, şi din „Simfonia în re minor”, de César Franck.
Fratele dirijorului, Hans Bergel, a scris cartea „O viaţă de muzician: Erich Bergel”, apărută în Germania în 2006, tradusă şi în limba română de Fundaţia Academia Civică în 2013. Este povestea unei vieţi, recompusă din amintiri personale, din dialoguri, scrisori şi mărturii. „Aş spune că Erich Bergel a fost un mare om într-o epocă de oameni mărunţi care l-au lucrat şi invidiat. Erich Bergel va rămâne însă pentru toate orchestrele din lume şi pentru cele din ţară un mare dirijor, unul dintre cei mai mari ai timpului său”, spune autorul în volum.
Înregistrarea concertului din 9 octombrie 1997 va putea fi ascultată pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site, pagina de Facebook şi canalul de YouTube.
Dirijor de notorietate internaţională, Erich Bergel s-a născut în familia unui învăţător din Râşnov, la 1 iunie 1930. Ȋncă din timpul studiilor primare s-a familiarizat cu mai multe instrumente, dintre toate preferând orga. Ȋntre 1950 - 1955, a urmat cursuri de dirijat, compoziţie şi orgă la Academia de Muzică „Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, devenind discipolul preferat al profesorului şi dirijorului Antonin Ciolan.
Primul post de dirijor l-a ocupat la Filarmonica din Oradea, apoi a condus Filarmonica din Cluj-Napoca. Ȋn 1959, a fost arestat şi închis la Jilava, Periprava şi Codlea, pentru că dirijase lucrări religioase, „mistice". Eliberat prin amnistierea din 1962, i-a fost permis să se angajeze doar ca trompetist în orchestra filarmonicii clujene. Situaţia s-a schimbat în 1966 când a fost singurul dirijor disponibil pentru a-l înlocui pe Fritz Mahler în concertul din 28 aprilie.
Ȋn 1968, a primit o bursă de studii la Berlin, pentru o perioadă de şase luni, din partea legendarului Herbert von Karajan. Aflând că Herbert von Karajan se ocupă cu studierea „Artei Fugii”, de Bach, Bergel i-a trimis roadele cercetărilor sale ştiinţifice, în forma unui manuscris de 540 de pagini (tipărit apoi în 1980 şi în 1985 în două volume la editura muzicală Max Brockhaus din Bonn) - şi a unei benzi de magnetofon, pe care imprimase la orgă ultima Fugă, completată de el, rămasă neterminată de Bach. Completarea ultimei Fugi de Bach, a fost numită de H. von Karajan o lucrare „de importanţă epocală”.
Reîntors în ţară, Bergel a dirijat cu succes la Cluj-Napoca, în marile centre muzicale româneşti. A debutat la Filarmonica din Berlin în mai 1970. Ȋn 1972, s-a stabilit definitiv la Berlin, anvergura sa internaţională luând o amploare extraordinară. Din 1972, a fost profesor de dirijat la Academia de Arte din Berlinul de Vest şi între 1989 - 1994, dirijor principal al Filarmonicii din Budapesta.
În 1977, Ion Voicu, fiind directorul Filarmonicii „George Enescu”, l-a invitat să dirijeze două concerte la Ateneul Român. Bergel a răspuns afirmativ, oferindu-şi colaborarea fără pretenţii la vreo retribuţie bănească, în favoarea sinistraţilor (cutremurul din 4 martie 1997). Fiind deja la Viena, în drum spre Bucureşti, Bergel a primit o telegramă de la ARIA, să nu mai vină în ţară; concertele se vor amâna. Ce s-a întâmplat: unul din colegii săi de profesie, „înzestrat cu toate calităţile politice agreate de un guvern comunist (repus de altfel şi în anul 1990 într-o funcţie de conducere a unei instituţii de artă din capitală)”, aflând despre invitaţia lui Ion Voicu, a predat Elenei Ceauşescu într-o audienţă un memoriu, în care l-a făcut pe Bergel fugar şi trădător - memoriul acesta fiind semnat şi de către alţi colegi de profesie din capitală şi unul din Cluj, după care Elena Ceauşescu a ordonat anularea invitaţiei, scria Bergel în octombrie 1997, când a condus Orchestra Filarmonicii „George Enescu” în două concerte consecutive.
Din lungul şir de ansambluri conduse de Erich Bergel, peste 180 la număr, cele mai prestigioase au fost: Royal Philharmonic Orchestra London, Birmingham Symphony Orchestra, Orchestra Simfonică din Helsinki, Orchestra Simfonică din Stockholm, Wiener Symphoniker, Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks München, NDR Elbphilharmonie Orchester, Berliner Philharmoniker, Orchestra dell' Academia Santa Cecilia, Orchestre de Paris, Orchestre de Lyon, Orchestre Nationale de Lille, Orquesta Ciutat de Barcelona, Orquesta Sinfónica de RTVE, Orchestra Simfonică din Istanbul, Israel Philharmonic Orchestra, New Zeeland Symphony Orchestra, Toronto Symphony Orchestra şi Orchestra Simfonică din Tokyo.
Erich Bergel a murit la Ruhpolding, în Germania, pe 3 mai 1998.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
