Poliţişti şi procurori de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti au făcut, luni, o percheziţie la locuinţa unui bărbat suspectat că, începând din martie 2024, a difuzat programe audio şi muzică prin intermediul postului ”Radio Camarad”, care emite online, prin care a făcut propagandă simbolurilor, ideilor, doctrinei şi cultului persoanelor asociate Mişcării Legionare şi a transmis ”materiale editoriale care conţineau dezvoltări doctrinare, legionare, сu сaracter antisemit”. Bărbatul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile şi s-a dispus eliminarea materialelor ilegale.
Poliţiştii Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigaţii Criminale, cu sprijinul specialiştilor din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică şi al luptătorilor Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, au făcut, luni, o percheziţie domiciliară pentru strângerea de probe într-o anchetă care vizează difuzarea sistematică, începând din 6 martie 2024 până în prezent, prin intermediul unui post de radio, care emite doar în mediul online, a unor conţinuturi atribuite Mişcării Legionare şi persoanelor asociate acesteia, utilizarea în public a unor simboluri legionare, promovarea cultului unor persoane condamnate pentru crime de război şi a ideologiei legionare, precum şi transmiterea de mesaje prin care ar fi fost negată, contestată ori distorsionată natura şi amploarea Holocaustului, inclusiv prin promovarea de idei cu caracter antisemit, fapte incriminate de OUG 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid şi crime împotriva umanităţii şi Legea 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului.
”Poliţiştii au ridicat mijloace de probă relevante pentru documentarea faptelor investigate, cercetările fiind continuate în vederea clarificării situaţiei de fapt şi a stabilirii răspunderii juridice. Acţiunea s-a desfăşurat cu respectarea cadrului legal şi a drepturilor procesuale prevăzute de legislaţia în vigoare”, a precizat Poliţia Română.
Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 2126/165/P/2024 este urmărit penal un inculpat, persoană fizică, pentru utilizare în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste xenofobe, promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi promovarea, în public, a ideilor, concepţiilor sau doctrinei fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia, săvârşită printr-un sistem informatic, promovarea, în public, în orice mod, de idei, concepţii sau doctrine antisemite.
”În fapt, în perioada 6.03.2024-15.12.2025, inculpatul a difuzat programe audio şi muzică prin intermediul postului de radio «Radio Camarad» prin care a desfăşurat o activitate sistematică de propagare publică a simbolurilor, ideilor, doctrinei şi cultului persoanelor asociate Mişcării Legionare, o acţiune constantă de legitimare, reabilitare şi promovare a acestei organizaţii, a difuzat materialele editoriale care conţineau dezvoltări doctrinare, legionare, сu сaracter antisemit”, au transmis procurorii.
Percheziţia de luni s-a desfăşurat la locuinţa inculpatului, unde îşi desfăşoară activitatea postul de radio.
Procurorul de caz a dispus faţă de bărbat măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Totodată, au fost luate măsuri în vederea eliminării materialelor audiovizuale având conţinut ilegal de pe platforma vizată de investigaţie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.