Singurul Circuit de Artă Stradală din lume care include şcoli şi licee acoperă peste 3.500 de metri pătraţi de ziduri pictate şi se află în România, la Sibiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Jumătate dintre picturile murale au fost realizate în ediţia de anul acesta a Sibiu International Street ART Festival.

La a treia ediţii a Sibiu International Street ART Festival, 29 de artişti români şi străini au transformat schiţe în lucrări de mari dimensiuni care acoperă clădiri din zone mai puţin favorizate ale oraşului.

Şaptesprezece noi picturi murale au completat peisajul oraşului, după alte 31 de lucrări, realizate în timpul primelor două ediţii ale festivalului.

”Turul de Artă Stradală de la Sibiu s-a născut din dorinţa de a arăta turiştilor şi alte zone ale oraşului, nu doar centrul istoric. Circuitul este un instrument foarte bun cu care operatorii de turism pot lucra, Sibiul aliniindu-se astfel puţinelor mari oraşe ale lumii, precum Paris, Berlin, Londra, Bristol şi New York, care se pot mândri cu un astfel de tur”, spune Florina Vlad, Art Director al Sibiu International Street ART Festival.

Turul este promovat printr-o hartă distribuită gratuit turiştilor şi sibienilor în diferite spaţii din oraş.

48 de lucrări amplasate în zone mai puţin explorate ale Sibiului

Circuitul cuprinde 48 de picturi murale şi instalaţii.

Premiera ediţiei din 2017 a fost realizarea unei lucrări (”Îmbrăţişare”) pe o clădire privată din Sibiu, un bloc de locuinţe, de artistul Alexandru Ciubotariu (cunoscut drept Pisica Pătrată).

Între lucrările realizate vara aceasta şi incluse în Sibiu Street Art Tour, se află muralul lui Recis, cel mai mare ca dimensiune - 140 metri pătraţi, realizat pe un zid lateral al Liceului Economic ”George Bariţiu”. O altă şcoală devenită galerie de artă în aer liber este Liceul Pedagogic, cu şapte lucrări, urmată de Şcoala Generală nr. 21, cu patru murale, şi Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu”, cu două lucrări.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.