Premieră la LYNX Festival - Proiecţia documentarului „Delta Sălbatică” în prezenţa echipei

Premieră la LYNX Festival - Proiecţia documentarului „Delta Sălbatică” în prezenţa echipei

A patra ediţie a LYNX festival, eveniment în plină desfăşurare la Braşov, aduce împreună spectatori de toate vârstele. Primele trei zile ale festivalului au inclus în program cinci ateliere pentru copii, deschiderea a cinci expoziţii de fotografie, trei filme documentare cu poveşti fascinante, toate despre natură. De la prima întâlnire cu publicul care a avut loc la 1 iunie, la Cinema City, la proiecţiile care au început la Centrul Cultural Reduta, sălile au fost pline, reacţiile spectatorilor au fost entuziaste, iar în cadrul discuţiilor de după filme aceştia au adresat numeroase întrebări legate de conservarea şi protejarea naturii.

LYNX festival continuă până în 7 iunie, cu noi proiecţii şi invitaţii deschise la masterclass-uri şi discuţii despre natură.

"Delta Dunării" (o călătorie vizuală prin unul dintre cele mai impresionante locuri naturale din România, prezentată la Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania), "Patagonia Dreamin'" (fotografii realizate în parcuri naturale din Argentina şi Chile, de văzut la Centrul Cultural Reduta în Sala Muzica), "Fauna" (o incursiune fotografică în lumea minunată a animalelor, găzduită de AFI Braşov), alături de "Milvus Photocontest" (cel mai longeviv şi important concurs de fotografie de natură din România - expoziţie la Livada Poştei în faţa Rectoratului Universităţii Transilvania) şi "Fotograful Anului Forona" (cele mai bune imagini din concursul anual al membrilor asociaţiei, expuse la Centrul Cultural Reduta) sunt expoziţiile care pot fi vizitate gratuit în timpul festivalului. Expoziţiile "Milvus Photocontest" şi "Fauna" vor fi accesibile până pe 27 iunie. PROGRAM: https://lynxfestival.ro/expozitii-2026

Discuţii, proiecţii şi masterclass-uri despre natură la Centrul Cultural Reduta
Mai mulţi specialişti şi exploratori ai lumii sălbatice participă la întâlnirile cu publicul LYNX festival.
Erika Vaida-Bela, fondatoarea şi preşedinta Propark - Fundaţia pentru Arii Protejate, a fost prezentă la discuţia cu Dan Dinu, după proiecţia filmului "The American Southwest" / "Sud-vestul american" (r. Ben Masters, 2025), amintind atât despre importanţa misiunii campaniei de informare şi educaţie asociată filmului, cât şi despre impactul deciziei fiecăruia dintre noi de a proteja cea mai importantă resursă: apa.

Regizorii Lianne şi Will Steenkamp ne povestesc într-un interviu transmis tocmai din Zambia şi care se difuzează după proiecţia filmului "Leopard Legacy"/ "Moştenirea leopardului" (programat miercuri 3 iunie, de la ora 18:00), despre provocările realizării unei producţii în cadrul căreia au documentat complet viaţa unei femele de leopard pe nume Olimba, oferind o perspectivă amplă asupra supravieţuirii unui prădător de top din inima Africii.

Andrei Blumer, expert în ecoturism şi preşedintele Asociaţiei de Ecoturism din România (AER), va participa la întâlnirea cu spectatorii prezenţi la proiecţia documentarului "My Otter Diary"/ "Jurnalul vidrei mele" (r. Sugandhi Gadadhar, 2025), programat pe 3 iunie, de la ora 20:00, care vorbeşte despre impactul poluării şi al pescuitului distructiv asupra echilibrului fragil al habitatului râului Cauvery din India.

Andrei Mihalca, profesor la USAMV Cluj-Napoca, explorator pasionat al lumii sălbatice, va fi prezent la discuţia cu publicul după proiecţia filmului "Katavi"/ "Katavi - Paradisul pierdut al Africii" (r. Owen Prümm, 2025), programat pe 4 iunie de la ora 19:00.

Dan Dinu, fotograf de natură, regizor de film documentar şi co-fondator LYNX festival va susţine sesiunea de întrebări şi răspunsuri după proiecţia filmului "Gladice" (r. David Garrett Byars).

Cineastul Martin Dohrn, co-regizorul filmului "The Birds"/ "Păsările" (2025) ce va fi prezentat în premieră naţională vineri, 5 iunie, de la ora 18:00, va participa la o discuţie cu publicul după proiecţie. Cu o carieră de aproape 40 de ani în domeniul filmului documentar de natură, nominalizat la trei premii BAFTA şi câştigător al unui premiu Emmy, Martin a revoluţionat modul în care este filmată lumea naturală prin dezvoltarea unor tehnologii inovatoare şi a lucrat la producţii de excepţie.

Actriţa Medeea Marinescu, naratoarea documentarului "Delta Sălbatică", va fi prezentă alături de regizorul Dan Dinu, co-scenarista Codruţa Florea, directorul de imagine Cosmin Dumitrache, compozitorul Alexei Ţurcan, designerul de sunet Ioan Filip şi producătorul Matei Truţa, la premiera de pe 5 iunie, ora 20:00. Echipa filmului va participa şi sâmbătă, 6 iunie, la ora 11:30, la masterclassul "Delta Sălbatică - în culisele filmului", unde iubitorii de natură şi film documentar au o şansă unică să afle cum s-a realizat cel mai amplu proiect documentar din România dedicat Deltei Dunării, un spaţiu aflat în Patrimoniul UNESCO.

Cunoscutul regizor şi fotograf de natură Vincent Munier va fi prezent la Braşov sâmbătă, 6 iunie, de la ora 14:00, la proiecţia filmului "Le Chant des Forêts" / "Cântecul pădurii", cel mai urmărit documentar francez din ultimii 20 de ani, premiat recent cu două premii César, şi va susţine masterclass-ul "De la fotografie la film documentar", în cadrul căruia publicul poate afla mai multe despre proiectele şi călătoriile sale, trecerea de la fotografie la film, relaţia cu natura şi pasiunea pentru sălbăticie transmisă de la o generaţie la alta. Intrarea la acest masterclass susţinut în limba engleză este liberă în limita locurilor disponibile.

Despre importanţa conservării biodiversităţii şi politicile de mediu la nivel european spectatorii LYNX vor putea discuta duminică, de la 11:30, după proiecţia scurtmetrajului "Delta Dunării şi puterea vindecătoare a naturii" cu Marina Drugă, biolog şi director al Rewilding Romania, implicată în unele dintre cele mai importante proiecte de refacere a naturii din ţara noastră. Filmul realizat de regizorul Emmanuel Rondeau pentru seria Wilder Europe, explorează legătura profundă dintre oameni şi natură în partea ucraineană a Deltei Dunării, urmăreşte iniţiativele derulate de Rewilding Europe şi Rewilding Danube Delta pentru refacerea ecosistemelor şi sprijinirea comunităţilor locale şi vorbeşte despre puterea naturii de a regenera nu doar peisaje sălbatice, ci şi vieţi omeneşti.

Toby Nowlan, producătorul filmului "Ocean with David Attenborough"/ "Oceanul cu David Attenborough", câştigător al premiului publicului LYNX festival ediţia 2025, va fi la Braşov la proiecţia de pe 7 iunie, ora 15:00, după care va susţine un masterclass în care va împărtăşi mai multe detalii despre povestea din spatele documentarului şi despre provocările din spatele camerei. Realizat de Silverback films, una dintre cele mai apreciate companii de producţie din domeniu, şi difuzat pe National Geographic şi în cinema, filmul a avut o audienţă de peste trei miliarde de spectatori şi a reuşit să schimbe politica globală privind oceanele, ducând la crearea unor noi arii marine protejate în întreaga lume. Intrarea la acest masterclass susţinut în limba engleză este liberă în limita locurilor disponibile.

Întâlniri informale cu invitaţii şi organizatorii vor avea loc sâmbătă şi duminică de la ora 10:00 la Tipografia. Intrarea este liberă, iar spectatorii care au un bilet valid la festival beneficiază de un discount de 20%.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră