Muzeul Orsay expune începând de marţi „Le Désespéré”, celebrul autoportret al lui Gustave Courbet, care nu a mai fost prezentat publicului francez de aproape douăzeci de ani, a aflat luni AFP de la instituţia pariziană.
Reprezentând un Courbet cu privirea halucinată, această capodoperă din 1844-1845 este împrumutată la Orsay pentru cel puţin cinci ani de Qatar Museums, organismul de dezvoltare a muzeelor din emirat, care a achiziţionat-o de la un proprietar privat la o dată şi pentru o sumă necunoscute.
Cunoscută la nivel mondial, dar foarte rar expusă, această pictură în ulei pe pânză de mici dimensiuni (45×54 cm) nu a mai fost prezentată publicului francez din 2007-2008, când a avut loc retrospectiva dedicată acestui maestru al realismului (1819-1877) la Paris, New York şi apoi Montpellier (sud).
Înainte de această mare expoziţie internaţională, acest tablou pictat de Courbet la vârsta de numai 25 de ani nu fusese expus de la sfârşitul anilor '70, precizează pentru AFP Muzeul Orsay, care are în colecţiile sale aproximativ treizeci de tablouri ale pictorului francez, printre care „Un Enterrement à Ornans” (O înmormântare la Ornans).
„Le Désespéré este unic în producţia de autoportrete a lui Courbet, deoarece este cel mai halucinant, cel mai puternic în ceea ce priveşte exprimarea emoţiilor şi sentimentelor”, a explicat pentru AFP Paul Perrin, conservator şef al Muzeului Orsay.
Pe atunci un tânăr pictor venit din estul Franţei în căutarea succesului la Paris, Courbet se reprezintă aici cu trăsăturile desfigurate de groază, frică sau nebunie, ţinându-se de cap, cu braţele şi faţa cuprinse într-un clar-obscur uimitor. „Este cu adevărat o demonstraţie de măiestrie picturală”, comentează Perrin.
La fel ca alte tablouri ale lui Courbet, „Le Désespéré”, numit şi „Autoportretul artistului” sau „Disperarea”, nu a făcut niciodată parte din colecţiile publice franceze şi a fost mult timp în posesia unor colecţionari privaţi.
Părintele psihanalizei franceze, Jacques Lacan, a deţinut „L'Origine du monde” („Originea lumii”), o altă capodoperă a lui Courbet, care a intrat în colecţiile Muzeului d'Orsay în 1995.
Dispersarea operei artistului se datorează în mare parte peripeţiilor sale judiciare şi politice.
Condamnat în Franţa pentru participarea sa la revolta din Paris din 1871, Courbet s-a exilat în Elveţia pentru a scăpa de închisoare şi a fost nevoit să-şi vândă tablourile pentru a plăti amenda grea impusă de justiţie.
La momentul marii retrospective din 2007-2008, „Le Désespéré” era proprietatea fondului de investiţii în artă al băncii franceze BNP Paribas, potrivit AFP.
Reprezentanţi din Qatar au achiziţionat-o apoi cu scopul de a o expune în viitorul lor muzeu de artă contemporană şi modernă, Art Mill Museum din Doha, a cărui construcţie trebuie finalizată până în 2030.
Pe partea franceză, Sylvain Amic, numit director al Muzeului Orsay în 2024 şi eminent specialist în Courbet, a fost principalul artizan al convenţiei de împrumut a acestei opere, semnată în aprilie anul trecut cu preşedinta Qatar Museums, Sheykha Al-Mayassa bint Hamad bin Khalifa Al Thani.
Dar moartea sa bruscă, survenită la sfârşitul lunii august, l-a împiedicat să vadă concretizarea acestui împrumut.
„Era cu adevărat entuziasmat de ideea de a face această operă din nou accesibilă vizitatorilor noştri”, a declarat pentru AFP Julia Beurton, administrator general al Instituţiei publice a muzeelor Orsay şi Orangerie.
„Astăzi îi onorăm memoria dezvelind Le Désespéré la Muzeul Orsay, cu mândria de a şti că această operă va călători regulat între Doha şi Paris şi cu convingerea că moştenirea lui Sylvain va inspira viitoarele generaţii de directori şi conservatori să conceapă cultura ca o forţă care depăşeşte zidurile instituţiilor lor”, a declarat Al Thani într-un comunicat transmis AFP.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.